Prelucrarea pieselor miniaturale din domeniul medical

Scule

de Iscar Tools

Prelucrarea pieselor miniaturale din domeniul medical

Industria producătoare de componente medicale este una dintre industriile cu cea mai rapidă extindere. Astfel, cererea de piese cu dimensiuni mici, complicate și de mare precizie este în continua creștere. Prelucrarea componentelor minuscule, de multe ori realizate din materiale cu prelucrabilitate redusă – precum titanul – reprezintă o provocare serioasă pentru secțiile de prelucrare. Acestea sunt nevoite să dezvolte o gamă largă de posibilități de prelucrare, în special atunci când e vorba de loturi mici de fabricație sau de realizarea prototipurilor.

Fiind în perfectă cunoștință a acestor cerințe deosebite, ISCAR a investit în activitatea de cercetare și în numeroase testări în secțiile producătoare ale clienților, iar rezultatul a fost crearea unei game noi de scule, destinate pieselor miniaturale. În plus, modificări importante au fost aduse soluțiilor existente, în vederea reducerii dimensiunilor și a măririi preciziei componentelor prelucrate. Elementele importante avute în vedere la dezvoltarea acestor scule sunt:

  • indexarea ușoară a plăcuțelor;
  • geometrii adecvate de așchiere;
  • sisteme de montare / blocare sigure.

Soluţii de prelucrare

  • Canale de răcire pentru presiune ridicată la canelare și strunjire

Prin încorporarea canalelor JHP, familia de scule GEHSR/L-JHP-SL devine o versiune mult îmbunătățită a popularei linii GEHSR/L, cu mecanism de montare cu șurub. Sculele au fost gândite pentru utilizarea pe mașini de tip SWISS sau pe cele acționate cu șurub. Montarea plăcuței se poate face ușor, prin intermediul unei chei, acționând din oricare parte a suportului; șurubul de montare se introduce pe una dintre acestea, în timp ce pe partea opusă se montează un șurub din plastic, cu rolul de a bloca intrarea așchiilor. Suporții GEHSR/L-JHP-SL sunt prevăzuți cu secțiuni de cozi de 10X10, 12X12 şi 16X16 (mm x mm). În buzunarele suporților pot fi montate plăcuțe tip GEPI şi GEMI, cu diferite geometrii de așchiere, cu lățimi cuprinse între 2,2 şi 3,2 mm. Canalele de răcire la presiune ridicată amplifică durabilitatea și îmbunătățesc esențial evacuarea așchiilor.

Strunjirea pieselor de dimensiuni mici necesită și parametri reduși de așchiere. În consecință, plăcuțele de mici dimensiuni sunt alegerea corectă pentru acest tip de prelucrare. Capul suportului a fost proiectat astfel încât să fie cât mai scurt, mărindu-se astfel rigiditatea sistemului. În aceste condiții de stabilitate îmbunătățită, parametrii de așchiere pot crește, iar calitatea suprafețelor prelucrate se amplifică, de asemenea.

  • SWISSCUT XL INOVAL

Noua linie de canelare SWISSCUT XL asigură canelări cu adâncimi de până la 10 mm, îmbunătățind astfel performanțele liniei SWISSCUT INNOVAL existente. Principalul avantaj realizat: reducerea la jumătate a componentelor necesare producătorului, diminuarea costurilor induse de stocuri.

Mecanismul de montare este prevăzut cu un șurub special, care poate fi acționat din ambele părți ale suportului, indexarea fiind posibilă fără extragerea totală a șurubului din corpul suportului. Este o îmbunătățire semnificativă, eliminându-se astfel posibilitatea căderii și a pierderii șurubului, situație frecventă atunci când acesta este extras în totalitate.

  • PENTACUT

Populara linie PENTACUT include acum și plăcuțele PENTA mărime 17, cu cinci muchii așchietoare, pentru prelucrarea pieselor miniaturale. Canelarea se realizează cu adâncimi maxime de 4 mm. Gama lățimilor în care sunt produse plăcuțele este 0,25 ÷ 3,18 mm. Plăcuțele sunt prevăzute cu diferite geometrii ale muchiei așchietoare, pentru diferite tipuri de prelucrări: debitare, canelare, strunjire, filetare.

  • Bare miniaturale PICCO

ISCAR extinde gama aplicațiilor cu barele miniaturale PICCO, adaptând atât carbura, cât și geometria așchietoare. A fost pusă în primplan prelucrarea pieselor miniaturale din titan, oțel inoxidabil și alte materiale greu prelucrabile, inclusiv oțeluri cu duritate ridicată de până la 65 HRC. Familia include, de asemenea, bare de profilare pentru diametre cuprinse între 0,5 ÷ 4,0 mm, cu raze la colț de 0,02 mm și canale de răcire interioare ce conduc lichidul direct pe muchia așchietoare.

  • Suporţi îmbunătăţiţi PICCOACE

Cerințele din ce în ce mai pronunțate pen­tru precizie ridicată și flexibilitate în orientarea montării au dus la crearea unei noi serii de suporți ISCAR – gama PICCOACE. Prevăzuți cu un sistem de montare patentat, suporții asi­gură noi standarde în trei domenii importante:

  • acuratețe;
  • rigiditate;
  • flexibilitate în orientarea montării.

Sistemul sigur și foarte rapid mărește efi­ciența prelucrării, în special datorită timpului extrem de redus necesar înlocuirii plăcuței și garantând, în același timp, o repetabilitate ridicată (0,005 mm). Varietatea foarte mare de tipuri de mașini SWISS existente pe piață a extins în același timp și gama orientărilor pe care sistemele de montare trebuie să le realizeze. Cele mai multe dintre aceste sisteme realizea­ză orientare unică. În contrast, PICCOACE oferă soluție universală, de foarte bună calitate, adaptabilă oricărui tip de mașină SWISS și per­mițându-le operatorilor să monteze/demonteze sculele utilizând orice direcție necesară.

  • Linia de canelare MINCUT

Noile plăcuțe MIFR 15, împreună cu supor­ții pe care se montează, sunt destinate operații­lor de canelare frontală cu adâncimi de până la 15 mm și ale celor de strunjire. Rolul lor în pre­lucrarea pieselor de mici dimensiuni este major.

Montarea plăcuțelor MIFR 15 se face cu șurub, în buzunarele lungi ale barelor MIFHR-15. Montarea este foarte rigidă, asigurând para­metri așchietori ridicați și durabilitate foarte ridicată.

Linia MINCUT include plăcuțe MIFR 15 cu lățimi de 2,5; 3,0 şi 3,5 mm, iar pentru cele cu lățimi de 2,5 şi 3,0 mm există și varianta „rază completă”. Plăcuțele sunt realizate din carbura IC908.

  • Strunjirea pieselor miniaturale

În vederea prelucrării diametrelor interioare de mici dimensiuni, ISCAR a extins gama apli­cațiilor de strunjire, prin crearea de noi scule, pozitive și negative, din oțel și carbură, pentru plăcuțe noi de mici dimensiuni. Toți suporții sunt prevăzuți cu canale de răcire interioare, direcționate cu mare precizie către muchia așchietoare. În buzunarele acestor suporți pot fi montate noi plăcuțe pozitive (mono-față), rectificate, de tip EPGT şi CCGT. Plăcuțele EPGT au unghi la vârf de 75 de grade și geo­metrie capabilă să prelucreze diametre interioa­re de minimum 4,5 mm.

Plăcuțele CCGT, cu unghi la vârf de 80 de grade, pot prelucra diametre interioare de minimum 50 mm. Diametrele barelor suport au valori cuprinse în intervalul 4 ÷ 7 mm.

Pe suporții pentru plăcuțe negative (dublă-față) pot fi montate plăcuțe rectificate de tip WNGP şi DNGP. Plăcuțele WNGP, cu unghi la vârf de 80 de grade, pot prelucra dia­metre interioare cu valoarea minimă de 12 mm, în timp ce plăcuțele DNGP, cu unghi la vârf de 55 de grade, pot prelucra diametre interioare de minimum 13 mm. Cozile suporților au valoarea diametrelor cuprinsă în gama 10 ÷ 20 mm atât pentru strunjirea clasică, cât și pentru cea prin tragere.

Noile plăcuțe dublă-față, cu patru muchii așchietoare, reprezintă de fapt o alternativă interesantă, economică a soluției ISO existente, pozitive, cu două muchii. Aceste noi soluții dublă-față VNGU, CNGX, CNGG şi CXMG se comportă similar celor pozitive, au aceleași raze la colț, aducând în plus avantajul economic al numărului dublu de muchii așchietoare.

  • Găurire cu SUMOCHAM

Linia de găurire SUMOCHAM – ISCAR include acum noi capete și suporți, acoperind gama diametrală 4,00 ÷ 5,90 mm, în incremente de 0,1 mm. Acest interval este acoperit de patru mărimi de suporți DCN, cu lungimi 3XD și 5XD, realizați în mod special pentru această industrie. A fost dezvoltată și o cheie specială, ergonomică, astfel că înlocuirea vârfurilor se realizează, practic, fără timpi auxiliari.

Industria producătoare de componente medicale, în cadrul căreia implanturile dentare ocupă o pondere semnificativă, are acum la dispoziție noi soluții ISCAR. Acestea fac ușor realizabile aplicații dificile, provocatoare, în special datorită dimensiunilor reduse și materi­alelor greu prelucrabile.


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord