România a fost întotdeauna cunoscută printr-o puternică industrie mecanică şi cu afinitate pentru acest domeniu.Interviu cu Jacob Harpaz, CEO Iscar şi preşedinte IMC Group

Scule

de Iscar Tools

România a fost întotdeauna cunoscută printr-o puternică industrie mecanică şi cu afinitate pentru acest domeniu.Interviu cu Jacob Harpaz, CEO Iscar şi preşedinte IMC Group

Considerând piaţa românească una aflată în continuă dezvoltare şi fiind interesat de evoluţia pozitivă a acesteia, CEO-ul companiei Iscar, companie aflată printre liderii mondiali în domeniul sculelor aşchietoare, a profitat de evenimentul dedicat special acestei pieţe - Demo Metal, pentru a face o vizită la Bucureşti. Jacob Harpaz şi-a arătat interesul pentru evenimentul central al pieţei româneşti, iar noi am profitat de această oportunitate şi de deschidere a domniei sale pentru a putea oferi cititorilor T&T câteva informaţii de la întâiul nivel de decizie al companiei ISCAR.

 

T&T: Suntem onoraţi să vă avem în România, în vizită la Demo Metal. Prima mea întrebare porneşte de la faptul că firma dvs. este aproape de poziţia liderului la nivel global şi aş dori să ne spuneţi în ce orizont de timp ISCAR ţinteşte ocuparea poziţiei unu la nivel mondial?

Jacob Harpaz: ISCAR este al doilea mare furnizor de scule aşchietoare din lume. Furnizăm scule aşchietoare din carburi doar pentru prelucrarea metalelor, nu şi pentru prelucrarea lemnului sau pentru minerit. La nivel global, pe anumite pieţe suntem pe primul loc, pe altele suntem pe locul doi. În acest context, ţinta noastră pe piaţa din România este de a fi între primii doi furnizori de scule pentru aşchierea metalelor. Investim pe această direcţie în activitatea de marketing, în pregătirea echipei noastre şi în produse inovative – plăcuţele şi sculele aşchietoare de ultimă generaţie pe care le aducem pe piaţa din România. Aşa credem noi că trebuie să acţionăm pentru a  putea ocupa această poziţie.

 

T&T: Care este obiectivul principal al inovării tehnologice în cadrul companiei ISCAR în acest moment?

Jacob Harpaz: Încă de la început, în România am adus mai multe inovaţii pe piaţă. Primul produs lansat de noi a fost cel pentru debitare. Ne-a preocupat să reducem timpul dedicat operaţiilor de debitare. Am lansat apoi o linie de produse inovative pentru frezare. Cu acestea am modificat, cu adevărat, standardul în ce priveşte costul prelucrărilor în domeniul frezării. Acum ţinta noastră este de a implementa în următorii doi-trei ani metoda pe care noi o numim „machining intelligently” (prelucrare inteligentă), şi cu asta de a aduce o nouă modalitate prin care, de fapt, clienţii vor putea „face bani”, deoarece vor putea fi competitivi nu pe baza reducerii costurilor cu forţa de muncă, ci al productivităţii. Pe aceste noi baze vor putea să concureze şi cu piaţa chineză. Vom face deci acest lucru nu prin descurajarea achiziţiei de maşini scumpe, de ultimă generaţie, şi achiziţia de maşini ieftine, puţin evoluate sau chiar manuale, ci prin încurajarea achiziţiei de maşini scumpe, evoluate cărora să le permitem, prin acest nou concept „machining intelligently”, să lucreze 24 de ore continuu. Intenţia noastră este să aducem pe piaţă sculele care vor face practic posibilă funcţionarea non-stop a maşinilor-unelte de ultimă generaţie. Credem că sculele aşchietoare au un impact major în reducerea costurilor şi în creşterea productivităţii şi dovedim asta prin introducerea pe piaţă a noului brand „High-Q-Line”.

 

T&T: Cum vedeţi industria românească şi cum percepeţi potenţialul acestei pieţe?

Jacob Harpaz: România a fost întotdeauna cunoscută printr-o puternică industrie mecanică şi cu afinitate pentru acest domeniu. Afluxul de acum al investitorilor străini din industria auto sau din alte industrii arată faptul că aceştia vin pentru că ştiu că pot utiliza aici cele mai recente tehnologii şi că pot realiza produse la un nivel al standardelor similar celor din alte ţări. Cred că investitorii (cum sunt Renault sau Schaeffler) doresc să folosească echipamente tehnologice avansate pentru a putea produce la acelaşi nivel ca în ţările din care vin. Aceste companii nu utilizează tehnologii învechite. România este totuşi parte a UE, iar eu cred că inginerii români sunt dornici să adopte echipamente de generaţie recentă. Cred că românii adoptă toate aceste standarde şi cred că lucrurile se desfăşoară foarte rapid. Mai rapid decât ar crede cineva.

 

T&T: Care este părerea dvs. referitoare la Demo Metal, acest eveniment specializat dedicat prelucrări lor mecanice?

Jacob Harpaz: Dacă vreţi, într-adevăr, să aveţi o expoziţie de succes în domeniul aşchierii metalului, expunerea sculelor trebuie combinată cu maşinile-unelte, pentru că, doar împreună, maşinile-unelte şi sculele aşchietoare pot să aibă impact asupra publicului. Să vezi scule aşchietoare sau maşini-unelte poţi s-o faci foarte bine şi prin intermediul revistelor sau al internetului. Cum spuneam, inginerii români vor să vadă noi tehnologii la lucru. În cazul prelucrărilor, acestea pot fi văzute doar combinând cele două componente esenţiale, maşinile-unelte cu sculele aşchietoare. Prezentate separatele nu pot fi de ajuns. Clienţii vor veni prima dată, dar nu vor mai veni în următorii doi ani. Cine vine aici vrea să cumpere o maşină-unealtă, şi pentru asta vrea să o poată vedea la lucru. Fundamental, noile tehnologii de prelucrare a metalului trebuie demonstrate combinând scula aşchietoare şi maşina-unealtă.

Foto (de la stânga la dreapta): Sorin Gabriel, General Manager ISCAR TOOLS SRL; Ilan Geri, Executive Vice President Marketing ISCAR; Jacob Harpaz, CEO Iscar& President IMC Group; Radu Sîrbu, General Manager ISCAR TOOLS; Onuţ Iliescu, Redactor-şef T&T

 



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord