Sandvik Coromant, în căutarea unor minţi sclipitoare care să răspundă Provocării Grafen de la nivel global. Solicitare de prezentare de produse casnice inovatoare create din grafen

Scule

de Sandvik

Sandvik Coromant, în căutarea unor minţi sclipitoare care să răspundă Provocării Grafen de la nivel global. Solicitare de prezentare de produse casnice inovatoare create din grafen

Grafenul este un material nou remarcabil, cu posibilităţi nelimitate care, datorită proprietăţilor sale extraordinare, a revoluţionat domeniul ştiinţei şi activitatea din cadrul sectoarelor de producţie. În cadrul demersului de a descoperi noi modalităţi de utilizare a grafenului la întregul său potenţial, Sandvik Coromant a iniţiat o competiţie de talie globală care implică prezentarea de idei de aplicare şi utilizare a grafenului în scopul revoluţionării mediului domestic modern.

Ce este grafenul?

Din cele mai vechi timpuri, materialele au guvernat modul de viaţă al oamenilor. Fie că este vorba despre piatră, metal sau material compozite, traiul civilizaţiilor a fost influenţat de materialele care existau în jurul lor. Grafenul este un material nou, cu calităţi promiţătoare, realizat din straturi de atomi de carbon puternic lipite. Acesta este de un milion de ori mai subţire decât hârtia și de două sute de ori mai puternic decât oţelul. Posibilităţile de aplicare include domeniul purificării apei, reducerii consumului de energie, producţiei de aparate electrocasnice, computere și alte dispozitive și aparate electronice.

Descoperit aproape accidental de către profesorii Andre Geim și Kostya Novoselov de la Universitatea din Manchester, grafenul le-a prilejuit acestora decernarea Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2010.

Informaţii despre concurs

Sandvik Coromant va lua în considerare toate înscrierile care se încadrează în domenii începând de la designul industrial de înaltă performanţă până la elemente de utilizare zilnică, începând cu data de 7 aprilie, 2016. Participanţii sunt rugaţi să își prezinte ideile privind obiecte de uz casnic prin care să poată evidenţia cum pot fi acestea optimizate prin utilizarea grafenului în calitate de material de ultimă generaţie, inovator și fiabil.

Posibilităţile de inovaţie sunt nelimitate, acestea putând viza caracterul ecologic, eficientizarea energetică, utilizarea de materiale reciclate sau reducerea emisiilor de substanţe poluante. Câștigătorul Provocării Grafen va fi invitat la sediul Sandvik Coromant din Sandviken, Suedia pentru a face cunoștinţă cu profesioniști din cadrul industriei și pentru a afla mai multe informaţii despre calităţile promiţătoare ale grafenului. Pentru mai multe informaţii privind regulile concursului și modalitatea de înscriere, accesaţi site-ul web Sandvik Coromant.

Importanţa educaţiei

Fiind o companie aflată într-o continuă dezvoltare, unul dintre obiectivele Sandvik Coromant este instruirea și perfecţionarea următoarei generaţii de ingineri. Din acest motiv, Sandvik Coromant lansează Provocarea Grafen pentru a-i provoca pe viitorii ingineri să își dezvolte imaginaţia și, mai mult decât atât, să descopere modalităţi inovatoare și fiabile de utilizare a grafenului în cadrul locuinţelor moderne.

Conform domnului David Goulbourne, Director al Departamentului de cercetare și dezvoltare din cadrul Sandvik Coromant, „Grafenul ne oferă atât nouă, cât și generaţiilor viitoare, posibilităţi noi și revoluţionare de a îmbunătăţi semnificativ o mulţime de aspecte din viaţa noastră de zi cu zi. Suntem deosebit de bucuroși să sponsorizăm această provocare de a descoperi cine poate materializa o idee de utilizare a grafenului care să poată optimiza și schimba radical modul nostru de viaţă."



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord