Sandvik Coromant, partener al Şcolii de Studii Avansate în Fabricaţia pe Maşini CNC

Scule

de Sandvik

Sandvik Coromant, partener al Şcolii de Studii Avansate în Fabricaţia pe Maşini CNC
Evenimentul ,,Şcoala de studii avansate în fabricaţia pe maşini-unelte CNC” organizat din initiaţiva Universităţii Politehnice Bucureşti şi a domnului conf. dr. ing. Doru Bardac de la catedra TCM, este un program complex de specializare a cadrelor didactice, studenţilor doctoranzi şi masteranzi la care am fost invitaţi să participăm şi noi.
 
Întotdeauna, Sandvik Coromant a dat o importanţă deosebită colaborării în diverse programe cu universităţile din România. Modulul la care am participat, cel de scule aşchietoare, s-a desfăşurat la Centrul de Productivitate Sandvik din Timişoara, care este o adevarată academie de scule aşchietoare, unde colegii mei, pe parcursul a trei zile, au făcut prezentări teoretice şi aplicaţii practice la cel mai înalt nivel. Important pentru noi, Sandvik Coromant, este dezvoltarea cunoştinţelor şi aptitudinilor atât ale partenerilor din domeniul industrial, cât şi ale celor din domeniul universitar, unde noi şi partenerii noştri găsim resursele umane pentru viitor. Ca urmare, în ultimii trei ani am organizat evenimente pe diverse subiecte tehnice la Centrul de Productivitate Timişoara, în cadrul universităţilor şi la sediul partenerilor noştri, evenimente pe care le vom continua şi în viitor cu subiecte de ultimă oră din domeniul sculelor aşchitoare. Constantin Ştefan Sales Manager Coromant Romania
 
La conferinţele desfăşurate în cadrul evenimentului în perioada 15-17 noiembrie, la Timişoara, au participat un număr de 20 cursanţi, aceştia fiind studenti, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice universitare şi specialişti din industrie. Toţi participanţii au apreciat calitatea conferinţelor şi competenţa profesională de nivel înalt a speakerilor.
Condiţiile deosebite asigurate de către Academia de Aşchiere SANDVIK şi profesionalismul de care au dat dovadă echipa de specialişti au făcut ca acest eveniment să fie un moment de referinţă al Şcolii de Studii Avansate în Fabricaţia de Maşini Unelte CNC.
La sfârşitul modulului de la Timişoara atât noi, organizatorii Şcolii de Studii Avansate, cât şi conducerea Academiei de Aşchiere SANDVIK am hotărât ca acest eveniment să fie organizat anual. 
 
Doru Bardac Conf. Univ. Dr. Ing. Proiect Manager and Chairman SASM-CNC-M 2011
 
Din 2012, la Centrul de Productivitate Sandvik din Timişoara, se vor face noi investiţii, atât în echipamente (maşina-unealtă, microscop, dispozitive, scule speciale), cât şi în resurse umane. În continuare, principalul scop al firmei Sandvik Coromant este dezvoltarea cunoştinţelor, aptitudinilor colegilor şi partenerilor noştri. De aceea, vom continua la un nivel şi mai ridicat evenimentele cu Universităţile, dar şi cu anumite categorii de clienţi din domeniul energetic, auto, aero, strunjire dură. Vor fi introduse noi tehnologii specifice cu o concentrare spre o cultură nouă privind definirea costurilor de prelucrare şi ale elementelor lor. Aceasta presupune o colaborare intensă şi acceptarea unor responsabilităţi din partea partenerilor. Sandvik Coromant promite că în perioada următoare îşi va asuma responsabilitatea pentru calitatea sculelor, informaţiilor şi serviciilor tehnice conform cu cerinţele şi bazele, nedefinite încă, ale noii ordini economice.
 
Laszlo Joszay Coromant Manager Romania-Ungaria
_______________________________________________________

Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord