Aparat de sudură cu apă

Sudura

de Filkon International

Aparat de sudură cu apă

Premieră în România  - aparatul de sudură cu apă Multiplaz 3500

Premiat la Salonul de Inventică de la Geneva

În cadrul Demo Metal, compania Filkon a prezentat, în premieră în România, aparatul de sudură cu apă, Multiplaz 3500. Având la bază un principiu simplu, în care apa este descompusă la curenți mari în hidrogen și oxigen, acest aparat reușește să creeze instantaneu plasma din acești doi compuși, producând o putere de 8000 de grade Celsius necesară în operațiunile de sudare sau tăiere.

Spre deosebire de alte aparate cu plasmă este foarte ieftin, consumabilele fiind, de asemenea, ieftine. Practic, agentul de lucru – apa - este partea care asigură costul cel mai mic de exploatare.
Nu trebuie însă trecut cu vederea și faptul că are un consum extrem de mic de numai 3,5Kw și poate fi alimentat la 220V. Nu are nevoie de compresor sau de surse de 380V cu consumuri mari. Nu are nevoie de tuburi de oxigen sau de alte accesorii scumpe sau greu de transportat.
 

MULTIPLAZ 3500 este o invenție care a fost premiată cu Marele Premiu la Salonul de Inventică de la Geneva. Pentru prima dată în istoria prelucrării metalelor, tehnologia generării plasmei dintr-un amestec special a făcut posibilă dezvoltarea unui aparat puternic, absolut sigur și, mai ales, portabil pentru tratatrea metalelor (tăiere, sudare, lipire, durificare, acoperire, etc). Aparatul este compus din torța de plasmă și modulul electronic, ce cântărește doar 9 kg.

Principiul de funcționare plasmatronic
O dată ce torța este umplută cu lichid și sursa de alimentare este conectată, transmițând o tensiune la catod (prin apasarea butonului START), operatorul obține un arc electric. Arcul se formeaza între catod și vârful torței. Energia arcului încălzește vârful torței, care astfel produce evaporarea lichidului. Întrucât presiunea internă crește la 0,4-1,2 bari, aburul începe să iasă din vârful torței. Ieșind din torță, fluxul de abur comprimă arcul electric. Ca urmare, prin compresia arcului, crește temperatura arcului. Arcul electric comprimat încălzește aburul la temperatura de ionizare.

Avantajele aparatului de sudură cu apă
Pe langă costul redus, aparatul are și avantajul faptului că este portabil (ușor de transportat la aplicații), nefiind necesare echipamente conexe grele.

În funcție de procesul care trebuie executat cât și pentru a asigura o calitate excepțională a sudurii se folosește ori apă, pentru tăierea materialelor, ori o mixtură de apă – alcool (în raport de 40-60%), pentru sudare. Este de preferat să se folosească apă curată, fără adaos de clor, pentru a asigura o flacără uniformă și un timp mai mare de lucru. Alcoolul poate fi de orice tip.

Un avantaj important, care determină alegerea aparatului, este capacitatea sa de a fi multifuncțional. MULTIPLAZ 3500 taie cu ușurință orice material care nu ia foc, (spre deosebire de sudura cu gaz), și aici includem oțel inox și oțel înalt aliat, aluminiu, titan, cărămizi, beton și ceramică.

Aparatul funcționează la 220V și chiar 110V și consumă maxim 16A. 

O invenție prietenoasă cu mediul

Aparatul este o invenție revoluționară și pentru mediu, în ceea ce privește contactul cu metalele. Moleculele de gaz, care produc jetul de plasmă, fac ca scânteile de metal, rezultate la tăiere, să cadă instantaneu și să fie mai puternic răcite, astfel ne mai fiind inhalate de sudor în timpul lucrului. Acest aparat nu generează fum la prelucrarea metalelor. 

De asemenea, nu folosește gaze cu efecte nocive precum propan, acetilenă, nitrogen. Mai mult, atmosfera de lucru din jurul aparatului este îmbunătățită cu oxigen atunci când se lucrează în spații închise, grație disocierii apei din timpul procesului de creare a plasmei. 

Astfel, acest aparat este ideal pentru lucrul în spații închise, cum ar fi: tunele de ventilație, subsol de blocuri, canale de țevi și conducte, apartamente sau birouri unde trebuie reluată activitatea imediat după intervenție etc. 

Aplicații
Astăzi acest aparat este utlizat cu succes în prelucrări mecanice pentru mașini și utilaje, construcții hale metalice, reparații auto sau de echipamente, intervenții, întreținere utilaje, adaptări din mers ale construcțiilor, instalații gaze sau termice, ranforsări, dezmembrări sau intervenții în accidente auto, etc.

Aparatul mai poate fi folosit și pentru perforare găuri, lipire, topire de feroase și neferoase, metale sau ciment, încălziri punctuale locale fibră de sticlă, sau lucrări în piatră. Poate fi utilizat pentru a face marcaje (desene) în ciment și piatră. Este folosit și pentru a trata suprafețe, durificări, polisare suprafețe, îndepărtarea bavurilor de pe structurile metalice, etc.


 


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord