Continental şi NVIDIA, autovehicule autonome dotate cu inteligenţă artificială

T&T Plus

de Continental Romania

Continental şi NVIDIA, autovehicule autonome dotate cu inteligenţă artificială

Compania tehnologică Continental și NVIDIA au anunțat dezvoltarea comună a inteligenței artificiale (IA) pentru autovehicule autonome. Introducerea pe piață a sistemului autonom pentru autovehicule de la Continental pe baza computerului cu inteligenţa artificială NVIDIA DRIVE este planificată pentru 2021.

Parteneriatul permite dezvoltarea de sisteme de calculatoare IA care cuprind de la funcții automatizate de nivel 2 până la funcții autonome complete de nivel 5, în cazul cărora autovehiculul nu are nici volan, nici pedale.

Companiile au căzut de acord să formeze echipe specifice de dezvoltare, care să lucreze în strânsă colaborare și să dezvolte soluții pentru autovehicule autonome pe baza platformei NVIDIA DRIVE. Această platformă cuprinde NVIDIA DRIVE Xavier™, cel mai performant SoC (System-on-Chip) din lume, precum și sistemul de operare NVIDIA DRIVE OS și DRIVE seturi de software AV (AV = Autonomous Vehicle, autovehicul autonom). Soluția de sistem pentru autovehicule autonome va utiliza experiența Continental în domeniul ingineriei de sistem și software pentru sisteme de siguranță cu nivel ASIL D – cel mai înalt nivel de evaluare – și va integra o serie de tehnologii cu senzori, precum radar, cameră și LIDAR 3D de înaltă rezoluție de la Continental.

Echipa din Timișoara este o parte integrantă a activităților Continental de dezvoltare a conducerii automate. Printre activitățile desfășurate aici, cea mai mare parte o constituie dezvoltarea de algoritmi de modelare a mediului înconjurător, ce sunt apoi folosiți pentru conducerea automată. Odată cu începerea colaborării cu NVIDIA, echipa trebuie să integreze și să adapteze modulele software, având la bază rețele neuronale și hardware bazate pe platforma NVIDIA DRIVE AI, având ca dată planificată de introducere pe piață anul 2021 pentru nivelul 3 de automatizare.

„Mă bucur că avem în Timișoara colegi care sunt complet implicați în colaborarea cu partenerii de la NVIDIA, fapt ce crește gradul de responsabilitate, dar și de notorietate al inginerilor români, în contextul internațional al inovării”, spune Andrei Son, Country Innovation Manager Continental România.

„Mașina viitorului va fi un calculator autonom care se deplasează pe roți. Aceasta va percepe starea autovehiculului și mediul înconjurător, va deriva posibilitățile de a acționa și va prelua comanda dacă este necesar. Pentru aceasta, este nevoie doar de capacitatea de calcul a unui supercalculator IA”, a subliniat dr. Elmar Degenhart, președintele consiliului de administrație al Continental. „Împreună cu NVIDIA, vom pune la dispoziție o soluție completă, bazată pe inteligență artificială, pen­tru autovehicule autonome – de la Cloud până la mașină. Oferta noastră comună de tehnologie va face posibilă o nouă dimensiune a siguranței, confortului și personalizării pentru autovehicu­lele viitorului“, a explicat Degenhart.

„Deținem acum toate elementele-cheie pentru a aduce mașinile autonome cu inteli­gență artificială din cercetare și dezvoltare în producția de serie“, a explicat Jensen Huang, fondator și CEO al NVIDIA. „Noul nostru procesor DRIVE Xavier, software-ul complex NVIDIA DRIVE și abordarea Cloud-to-Car – pentru testare, validare și siguranță funcțională – combinate cu experiența și amplitudinea glo­bală Continental, vor aduce mașinile autonome pe stradă.“

În calitate de creier al sistemului Continental, NVIDIA DRIVE Xavier poate furniza 30 TOPS (trilioane de operațiuni de calcul pe secundă) pentru Deep Learning, cu un consum de energie de numai 30 de wați. Acest nivel de performanță nemaiîntâlnit este necesar pentru a executa prelucrarea unor volu­me mari de date de care trebuie să fie capabilă o mașină autonomă.

Acest proces include utilizarea unor rețe­le neuronale profunde: pentru înregistrarea mediului autovehiculului, pentru înțelegerea mediului, pentru localizarea autoturismului pe o hartă HD, pentru anticiparea comportamen­tului și a poziției altor obiecte, precum și pentru  calculul dinamicii de rulare și al unei trase de rulare sigure.

Platforma deschisă NVIDIA DRIVE face posibilă cooperarea

Continental și NVIDIA vor dezvolta mai întâi funcții pentru deplasarea foarte automa­tizată, inclusiv înregistrarea la 360 de grade a mediului și schimbarea automată a benzii de rulare, precum și pătrunderea în trafic. În plus, sistemul va integra hărți HD, care permit auto­vehiculului să se localizeze singur și să pună la dispoziție actualizări ale hărților.

Experiența Continental în domeniul sis­temelor de asistență pentru șofer include în special sisteme pentru camere multifuncționale, pentru camere tip fish-eye cu vedere panorami­că, precum și senzori de proximitate și distanță. La acestea se adaugă tehnologii LiDAR 3D de înaltă rezoluție, precum și unități de comandă centrale pentru deplasarea asistată și automa­tizată. Prin intermediul sistemelor de asistență pentru șofer, Continental a realizat în 2016 o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de euro; în anul 2020, compania tehnologică așteaptă cifre de afaceri de peste 2,5 miliarde de euro în acest domeniu.A (Foto: © Continental AG)

 ,,Colaborarea cu NVIDIA va permite Continental să își îmbunătățească propria poziție de lider în domeniul sis­temelor de asistență pentru șofer și să pună la dispoziție sisteme pentru deplasarea automatizată și autonomă la niveluri începând cu cerințele NCAP de astăzi, până la nivelul 5.” Luca De Ambroggi, cercetător şi director analist la IHS Markit


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord