Germania, cel mai important partener economic al României

T&T Plus

de Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK)

Germania, cel mai important partener economic al României

Pentru economia germană, România este un partener economic strategic. Relațiile economice bilaterale au crescut și în 2016, după cum indică actualele cifre publicate de Institutul Național de Statistică (INS), Germania rămânând astfel partenerul economic nr. 1 al României. Importurile din Germania au însumat anul trecut 13,8 mld. EUR (+10,5%), iar exporturile 12,3 mld. EUR (+14,6%). În total volumul comercial între cele două state a fost de 26,1 mld. EUR (+12,4), ceea ce înseamnă peste 20% din totalul comerțului exterior al României – tendință în creștere.

Printre cele mai importante grupe de produse în comerțul dintre Germania și România se numără în mod traditional mașini și aparate, echipamente electrice, mijloace și materiale de transport, metale comune.

Companiile germane sunt parte integrantă a economiei românești și realizează o contribuție decisivă la valoarea adăugată brută, dar și la creșterea competitivității prin transferul de knowhow.

Circa 7.500 de companii germane, respective cu capital german, sunt active în România.

Acestea sunt astfel un important angajator, care în ultimii ani a contribuit decisiv la crearea și asigurarea de locuri de muncă în România. În calitate de contribuabili și angajatori pentru mai mult de 250.000 de angajați, companiile germane au un rol important prin plata contribuțiilor sociale și a altor contribuții către administrațiile fiscale.

În calitate de actor activ în cadrul comunității de business și de partener de încredere pentru ministerele și autoritățile române, AHK România își aduce contribuția la îmbunătățirea și dezvoltarea condițiilor de afaceri și de investiții în România, dar și la consolidarea relațiilor comerciale bilaterale.

Pe fondul accentuării lipsei de personal calificat este important, și din punctul de vedere al economiei germane, ca autoritățile din România și factorii de decizie să ia în continuare toate măsurile necesare în ce privește dezvoltarea învățământului profesional.

Dezvoltarea economică poate fi asigurată pe termen lung doar dacă se investește intens în educație.

,,În discuțiile noastre cu investitorii germani disponibilitatea personalului calificat este unul din cele mai importante criterii în luarea deciziei investiționale. Acest lucru se refera atât la învațamântul universitar, cât și la învațamântul profesional, care într-un sistem educațional funcțional sunt complementare.” Sebastian Metz, Director General AHK România

Factorii de decizie din cadrul instituțiilor statului ar trebui să acorde o atenție deosebită următorului aspect: în cadrul sistemului de învățământ trebuie integrate mecanisme care să pună în acord cererea de pe piața muncii și oferta educațională. Numai așa se poate forma personal calificat, adaptat la evoluțiile și necesitățile mediului economic. O importanță deosebită o acordă companiile germane de asemenea luptei anticorupție și menținerii principiilor statului de drept.

,,În numeroasele evenimente ale Camerei de Comerț și Industrie Româno- Germane, în care se discuta teme economice actuale, membrii AHK România au subliniat în nenumarate rânduri ca predictibilitatea, stabilitatea, transparența și statul de drept sunt deosebit de importante pentru a putea planifica noi investiții și pentru ca activitațile economice sa se deruleze cu succes.” Dragoș Anastasiu, Președinte AHK România

În Germania interesul pentru România este în continuare mare. Conform chestionarelor realizate de AHK România, nivelul în ce privește gradul de satisfacție privind alegerea amplasamentului investițional – comparativ și cu alte țări din Europa de Est – este îmbucurător, dar sunt exprimate și numeroase provocări cu care se confruntă investitorii germani și care trebuie avute în vedere de partea română, pentru a asigura în continuare competitivitatea țării.


Despre Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană:

Camera de Comerț și Industrie Româno - Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de Comerț bilaterală din România.

Înființată în septembrie 2002, AHK România numără în prezent peste 530 de firme membre.

Prin serviciile pe care le oferă și evenimentele pe care organizează, AHK România susține firmele germane la intrarea lor pe piața românească și, în egală măsură, este un partener competent pentru companiile românești interesate de piața  germană. AHK România se implică activ în implementarea sistemului de învățământ dual după model german și oferă o platformă GreenTech șI o Curte de Arbitraj proprie. 


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord