Heilind are soluţii la creşterea preţurilor componentelor

T&T Plus

de Heilind

Heilind are soluţii la creşterea preţurilor componentelor

Directorul de management al producţiei Heilind, Stefan BARRIG, ne oferă o perspectivă internă privind tendinţele pieţei actuale, ce se poate face pentru securitatea furnizării şi modul în care se pot reduce costurile de achiziţie, în ciuda preţurilor în creştere ale componentelor.

Piața componentelor evoluează din ce în ce mai rapid. Cum se modifică rolul distribuitorilor?

Stefan Barrig, Director de management al producției la Heilind: Observăm câteva tendințe. Producătorii de componente își reduc costurile. Componentele neprofitabile sunt eliminate din gamă. De asemenea, costurile logistice sunt reduse, iar acest aspect anost este predat distribuitorilor. Pe de altă parte, în funcție de ciclul de viață al produsului și al componentei, clienții noștri au nevoie de cantități mici și mari, deopotrivă. Stocurile excesive de materiale datorate unităților de ambalare mari sau cantitățile minime de comandă devin din ce în ce mai puțin acceptabile. De asemenea, clienții așteaptă de la noi să achiziționăm componente din afara catalogului nostru. Mai mult, din ce în ce mai mulți clienți își transferă stocul către noi. În calitate de distribuitor, suntem din ce în ce mai integrați în procesele de achiziție ale clienților noștri. Până la urmă, cererea de consultanță tehnologică și design este în creștere, pe măsură ce produsele devin din ce în ce mai complexe.

Ce fac distribuitorii pentru a aborda fiabilitatea livrării în lumina duratelor de livrare a componentelor foarte mari?

Stefan Barrig: Noi experimentăm o creștere a cererii de componente și, în același timp, o criză a gamelor de produse datorate anilor de consolidare ai producătorului. Acesta este un fapt dat. Cu toate acestea, în calitate de distribuitor specializat, menținem un contact foarte intens și apropiat cu 100 dintre cei mai importanți producători. Astfel, putem detecta devreme modificările la nivelul duratelor de livrare și ne putem informa clienții cu privire la astfel de tendințe. Mai mult, ca și afacere de familie, nu suntem presați de marjele de profit pe termen lung. De aceea putem construi un stoc de produse individuale, stocuri de siguranță și putem continua să ne deservim clienții.

Ce influență are un distribuitor asupra creșterii prețurilor componentelor?

Stefan Barrig: Aici este vorba despre un punct de plecare extrem de diferit. În calitate de distribuitor specializat, suntem în posesia unei cunoașteri mai profunde a segmentelor componentelor, menținem contacte mai apropiate cu producătorii și, deseori, le putem oferi clienților noștri alternative de produs mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Pe de altă parte, ca și extensie a procesului de lucru al producătorului, ne asumăm și sarcini de asamblare. Datorită asamblării certificate a bușoanelor și întrerupătoarelor, putem livra deseori produse finite în decursul unei zile în loc de 20 de săptămâni.

Un al treilea punct este deseori subestimat. În ciuda prețurilor în creștere ale componentelor, costurile ciclului de viață al produsului sunt decisive. Noi le oferim clienților noștri șansa de a-și reduce costurile administrative. Procesul de achiziție, planificarea materialelor, monitorizarea livrărilor, depozitarea și gestionarea facturilor absorb resurse enorme. Aici oferim concepte de logistică mai puțin stufoase și personalizate care ajută la reducerea birocrației. De asemenea, oferim finanțare flexibilă. Dacă, de exemplu, clienții mici primesc un termen de plată de 60 de zile în loc de 30 de zile, acest aspect poate reduce considerabil costurile de lichidități.

Vorbiți despre o necesitate de consiliere tehnologică. Ce poate face aici un distribuitor în mod realist?

Stefan Barrig: În calitate de distribuitor specializat, noi avem cu siguranță un rol de jucat. Întrucât suntem implicați profund în detaliile produsului, putem oferi asistență de proiect completă. Noi ne susținem clienții de la idea de produs la eșantionare și până la producția în serie. Aceasta implică, de exemplu, integrarea de tehnologii noi sau luarea în considerare a standardelor de mediu noi. Cunoașterea tendințelor de piață devine din ce în ce mai importantă, la rândul ei. În cele din urmă, având în vedere piața componentelor cu evoluție rapidă dezbătută, clienții noștri așteaptă informații rapide despre întreruperea producției unui produs, expirarea unei componente și opțiunile de comenzi finale pentru a putea construi stocuri de piese suficiente.


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.