Salonul de invenţii şi inovaţii - INVENTIKA – va avea loc între 15-18 octombrie 2014, în Pavilionul C2 din Centrul Expoziţional Romexpo, în aceeaşi perioadă cu TIB – Târgul Tehnic Internaţional Bucureşti şi Expo EnergiE – Târgul internaţional de energie regenerabilă, energie convenţională, echipamente şi tehnologii pentru industria de petrol şi gaze naturale.
Salonul se adresează inventatorilor, cercetătorilor, academicienilor şi tuturor celor care împărtăşesc idea că inovaţia este motorul pe care se bazează evoluţia. Aşadar, la acest eveniment sunt invitaţi să participe inventatori persoane fizice, universităţi, institute de cercetare, companii private, instituţii şi organizaţii publice sau private.
Ideile unice, tehnologiile de ultimă oră şi proiectele inovatoare vor fi punctele de atracţie ale INVENTIKA, un eveniment care oferă atât o platformă de expunere a inovaţiilor şi invenţiilor, dar şi cel mai potrivit cadru de socializare şi comunicare între inventatori şi potenţialii investitori.
Ediţia precedentă a INVENTIKA a avut loc în anul 2011, când au fost prezente peste 70 unităţi de cercetare şi au fost expuse 110 invenţii din România şi alte invenţii din cele 12 ţări participante: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Franţa, Germania, Iran, Italia, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Spania şi Suedia.