Mentenanţa de la teorie la practică

T&T Plus

de Mircea Badut

Mentenanţa de la teorie la practică

Înabordarea economică modernă (deci a producţiei industriale derulate sub presiunea cererii pieţei dar şi a concurenţei neostoite), costul implicat de folosirea mijloacelor de producţie (ti-si-ău-ul jonglat verbal de managerii mai anglofili) adună substanţial şi cheltuielile cu întreţinerea şi repararea echipamentelor şi/sau utilajelor tehnologice, deseori  într-un cuantum surprinzător pentru managerul mai neatent. Astfel că revista T&T îşi face datoria de a reitera problematicile mentenanţei, radiografiindu-le din mai multe perspective, dar – esenţialmente – semnalând importanţa acestei activităţi inclusiv prin sublinierea ponderii sale în acel TCO (costul total al proprietăţii).

În privinţa mentenanţei, şi recunoscând astfel un pic de sofism în titlu, găina sigur a fost înaintea oului, în sensul că de-abia după multe decenii de practică (ori chiar secole/milenii, extinzând perspectiva antropologic) s-a pus problema teoretizării, urmărindu-se sistematizarea şi/sau documentarea activităţilor tehnice – ca premise pentru modernizarea şi pentru optimizarea fluxurilor tehnologice şi economice.

Dar, înainte de a textualiza principii strategice ori de a formula recomandări tactice, mai zăbovim un piculeţ asupra motivaţiei demersului nostru. Deseori suntem covârşiţi de valoarea vreunei investiţii industriale (fie că o privim prospectiv sau retrospectiv) şi astfel scăpăm din vedere (din vederea de ansamblu a fluxului tehnologic ori chiar a întregii întreprinderi de producţie) că de multe ori costurile de operare a echipamentelor/instalaţiilor, pe întreaga durată de viaţă – pentru că economia aşa ne obligă să vedem lucrurile! –, sunt mult mai mari decât acele cheltuieli iniţiale, de achiziţionare/instalare. Şi dacă din acest cuantum de Total-Cost-of-Ownership mai dăm de-o parte şi cheltuielile de procesare (materie primă, semifabricate, piese/subansamble componente, energie electrică, alte utilităţi, salarii, materiale consumabile ş.a.m.d.), vom regăsi (cu sau fără surprindere) sume consistente alocate efortului obligatoriu de a menţine echipamentele/instalaţiile în normală funcţionare – adică ceea ce se numeşte mentenanţă.

În revista T&T am tot scris, începând de prin 2009, despre problematicile activităţilor de întreţinere şi reparaţii, aşa că-i posibil ca o parte dintre aspectele ce vor apărea în rândurile următoare să fie cumva cunoscute cititorului consecvent.

Clasificări

Pentru a înţelege mai bine ce-i cu mentenanţa ne-ar fi utilă o clasificare (şi propunerea nu vine atât din reflexul scolastic, cât din înţelegerea necesităţii de a aprofunda lucrurile). Aflăm astfel principala categorisire:

  • mentenanţa reactivă (abordarea tradiţională, ce a însoţit multe decenii de industrie) – se referă la intervenţiile întreprinse după manifestarea defectelor/uzurilor: acţiuni de reparare, de înlocuire a componentelor care au cedat, de înlocuire/completare a materialelor consumabile;
  • mentenanţa proactivă (modernă: actuală şi de pers­pectivă) – cuprinde activităţile asumate de întreprindere fără a aştepta manifestarea defectelor:verificarea periodică a normalităţii de funcţionare, înlocuirea/completarea regulată a materialelor consumabile, înlocuirea de piese/agregate ajunse la sfârşitul perioadei normate de funcţionare, inspecţii regulate de verificare a stărilor ş.a.m.d.

 

Observăm imediat (şi imperativ) că cele două tipuri de mentenanţe nu se exclud şi nu sunt disjuncte. (Deşi abordarea proactivă este aproape unanim recomandată, responsabilul cu mentenanţa trebuie să poată oricând derula şi acţiuni de tip reactiv). Iar în practică, abordarea mixtă probabil că are multe şanse, fiind un acceptabil compromis tehnico-economic.

Să încercăm o analizare mai sintetică, mai structurală (şi, inevitabil, mai sistemic-comparativă) a celor două abordări, luând în considerare diferitele aspecte esenţiale pentru economia întreprinderii (sau pentru business-ul de enterprise, dacă ne sună mai bine astfel), dar cu menţiunea că în practică va trebui să le amendăm cu ponderi profilate pe diversele industrii/domenii.

Eventual – pentru o mai facilă înţelegere a încercării de clasificare – ne putem gândi la mentenanţa ordinarului automobil (dezvoltând de aici eventuale analogii):

  • cheltuim să-l repunem în funcţiune când pică ceva neanunţat (înlocuind pompă, rulment, amortizor etc);
  • suntem nevoiţi să-l reparămcând îl lovim sau suntem loviţi (şi de aici ne vine ideea altor criterii de clasificare a mentenanţei: cauzele, care pot fi sau nu prevăzute, ori pot fi sau nu ele induse de operator uman etc);
  • şi – intrăm astfel în eleganta sferă a proactivului – schimbăm,cu anume periodicităţi, acele componente ori materiale despre care se cunoaşte bine durata normală de viaţă: uleiul din motor, filtrele, lichidul de răcire, bujiile, cureaua de distribuţie ş.a.m.d. De aici vom observa un alt aspect interesant: uzura nu se prea măsoară în timp, ci se evaluează cu măsuri specifice, referitoare la funcţionarea efectivă, gen număr de kilometri parcurşi, număr de cicluri de funcţionare ş.a.m.d.

 

 

  Sursă foto: Chad Taylor (www.csiro.au)

 

Mentenanţă preventivă. Monitorizarea stărilor

Dacă, în căutarea de informaţii despre mentenanţă, veţi da peste sintagmele ,,mentenanţă preventivă” şi/sau ,,mentenanţă predictivă”, nu trebuie să vă impacientaţi de uşoara confuzie faţă de clasificarea de mai sus: ele sunt doar nuanţe ale mentenanţei proactive (constituind eventual chiar componentele tactice ale aceleiaşi strategii), cu respectivele accente şi specializări/restrângeri:

  • mentenanţa preventivă: vizează serviciile (acţiunile/procedurile şi mijloacele tehnice/logistice) asumate pentru prevenirea apariţiei defectelor la echipamentele, maşinile, utilajele, instalaţiile avute în grijă – inspectare sistematică, detectarea şi tratarea alertelor de uzură/risc, diagnosticarea şi corectarea stărilor cu risc de defect etc, dar incluzând şi acţiunile de revizie (cu/fără întreruperea lucrului/producţiei), de testare/controlare, de reglare, de înlocuire a pieselor/componentelor ori a materialelor consumabile;
  • mentenanţa predictivă: accentul cade pe tehnologiile şi pe procedurile de urmărire în timp-real a stărilor pentru echipamentele/utilajele menţinute în stare de funcţionare.

 

Să considerăm, spre exemplificare, acţionările electrice din industrie (ansambluri lucrative alcătuite din motoare electrice, transmisii mecanice, comenzi electronice), unde putem concretiza astfel distincţia dintre cele două:

  • mentenanţa preventivă include:lubrifierea (înlocuirea agentului de ungere), înlocuirea periodică a garniturilor; verificarea asamblărilor şi strângerea acestora; rularea unor secvenţe de test prin controller-ul electronic etc;
  • mentenanţa predictivăpoate fi materializată printr-un subsistem automat de monitorizare a stărilor, adică o serie de senzori (urmărind temperaturile din lagăre, viscozitatea şi/sau limpezimea lubrifiantului, turaţiile arborelui/arborilor, sarcina/cuplul de lucru, stabilitatea poziţiilor axelor de rotaţie, coaxialitatea etc) şi o unitate de control capabilă să reacţioneze (pompând lubrifiant proaspăt, reducând turaţii, semnalând stări de risc, jurnalizând istoricul stărilor de lucru, alertând ori oprind instalaţia în caz de defecţiune iminentă etc).

 

Dar nu pierdem din vedere nici faptul că avem de-a face mai degrabă cu o dihotomie a teoreticienilor, pentru că în practică – mai ales că sensurile celor două adjective depind de contextul exprimării şi doar aşa pot ajunge la nuanţe disjuncte – lucrurile nu sunt chiar atât de uşor de separat, şi deseori cele două-trei concepte se suprapun şi se confundă. De altfel, e posibil să întâlnim acea clasificare iniţială conform tabelului 1.

Dacă vom observa nuanţele lor semantice în contextul ,,enterprise’’ – faptul că mentenanţa preventivă este de factură tactică, adică implicând activităţi concrete (inspectări ordonate, verificări rutiniere/regulate), pe când mentenanţa proactivă vine cu nuanţe strategice (decurgând din demersurile de management al riscurilor, de reglementări legale privind siguranţa), precum şi faptul că ele sunt aproape antagonice din perspectiva atitudinii privind cheltuielile (eforturile operaţionale fiind supravegheate cvasi-continuu, pe când concepţiile de management au o supervizare anuală) – ajungem la concluzia că ideal ar fi să le putem asimila pe amândouă, fuzionându-le cât mai echilibrat. De altfel, din perspectiva cheltuielilor, mentenanţa va fi mai mereu între ciocan şi nicovală: între necesitatea asigurării continuităţii în funcţionare, a respectării normelor, şi între parcimonia financiară impusă de obiectivul unei eficienţe economice cât mai ridicate.

Mentenanţă

Derulare eforturi

Efecte disruptive

Timp consumat

Costuri

Reactivă

• Brusc / comprimat (dozaj greu de gestionat)

• intempestiv

• Posibile distrugeri de echipamente (inclusiv adiacente)

• întreruperi de flux neprevăzute

Relativ puţin (pentru înlocuiri piese/agregate, pentru repunere în funcţiune)

• mari (foarte mari) pentru piesele/ agregatele/echipamente schimbate
• medii pentru intervenţie
• mari pentru eventuale pierderi adiacente/cascadate

Proactivă

• Periodic / planificat

• dozaj cantitativ şi temporal gestionabil

• eventuale întreruperi de flux planificate

Acumulări semnificative (prin reiterările de inspecţii şi revizii)

• moderate: pentru instrumente, unelte, consumabile
• mari pentru componentele schimbate preventiv
• moderate (dar semnificative) pentru inspecţii şi/sau revizii

Tabel 1

 

Reglementări profesionale

De la defectele simple (intervenite la utilaje/echipamente izolate) şi până la accidentele din instalaţiile complexe – avem o plajă largă de scenarii angrenând pierderi şi costuri (uneori greu de surmontat).Şi vom accepta că organizarea activităţilor de mentenanţă poate fi uneori pusă în conjuncţie cu demersurile de management al riscurilor, ori cu cele de asigurare a continuităţii (ambele sintagme apărând în vreo documentare/certificare de genul ISO 9001). Însă nu doar (teama de) efectele dezastruoase ale defecţiunilor şi accidentelor motivează responsabilii din industrie să adopte strategii şi tactici de mentenanţă tot mai substanţiale: cele mai multe domenii/activităţi sunt reglementate prin norme/standar­de industriale, alteori asociaţiile profesionale definesc recomandări de bună-practică, iar acele industrii cu relaţii în mediul social şi în ecosistemul natural (şi mai toate sunt în situaţia aceasta, mai mult sau mai puţin evident – energie, petro-chimie, construcţii de maşini ş.a.m.d.) sunt nevoite să accepte legi şi normative tot mai stricte. Un exemplu deja istoric la noi, ISCIR – instituţia care de peste o sută de ani reglementează cazanele şi instalaţiile de ridicat – emite norme privind certificarea şi verificarea boilerelor/instalaţiilor industriale şi a macaralelor/lifturilor.

Un alt vector motivaţional ne vine de la firmele de asigurări, care nu vor accepta contractul până ce întreprinderea nu se conformează anumitor practici privind mentenanţa (iar condiţiile concrete par a se complica şi înăspri). Iar asemenea condiţionări se pot manifesta şi din partea băncilor când li se solicită împrumuturi pentru investiţii.

Revedeţi eventual articole anterioare din revistă:

  • T&T 5/2008 – Mentenanţă (CMMS) cu conexiuni ERP şi CAD
  • T&T 3/2009 – Mentenanţă în timp-real şi mentenanţă prin monito­ri­zarea stărilor
  • T&T 2/2011 – Termografia în mentenanţa industrială
  • T&T 4/2012 – Calibrarea instrumentelor de măsură
  • T&T 1/2013 – Reiterări de(spre) mentenanţă
  • T&T 5/2013– Monitorizarea stărilor în acţionările electro-mecanice
  • T&T 3/2014 – Mentenanţă cu camere de imagini termice

 

Sursă foto: Bronson Electric

 

Oamenii

Oricât de automatizat ne-ar fi procesul de producţie, cele mai multe acţiuni de mentenanţă sunt duse la îndeplinire de către oameni. Dacă întreprinderile mici îşi pot externaliza această componentă a business-ului, celelalte sunt nevoite să-şi organizeze propriul serviciu pentru întreţinere şi reparaţii. Dar, indiferent de magnitudine, cineva din întreprindere trebuie să fie însărcinat cu (şi respectiv trebuie să preia conştient) această răspundere. Acest manager de mentenanţă îşi va putea organiza apoi resursele, gestionând competenţe şi răspunderi, urmărind calificări şi certificări, impunând ierarhizări, planificând sarcinile de mentenanţă proactivă, dispecerizând intervenţiile de mentenanţă reactivă ş.a.m.d.. Şi toate acestea pornind de la preluarea inventarului cu echipamentele, maşinile, instalaţiile şi facilităţile cărora trebuie să le asigure mentenanţa (deci alte informaţii/date de administrat cât mai cuprinzător şi mai... gestionabil).

În condiţiile actuale problematica resurselor umane este una spi­noasă: competenţele se formează greu (necesitând timp, efort, răbdare, cheltuieli) şi se pierd cu uşurinţă (riscul emigrării nefiind uşor de surmontat prin măsuri motivaţionale). În abordarea tradiţională se ajungea dese­ori la dependenţe interesante: doar anumiţi meşteri ajungeau să cunoască instalaţia/secţia de producţie ,,ca pe propriile buzunare”, iar cunoştinţele de mentenanţă sălăşluiau aproape imuabil/exclusiv în capul stăpânului. Da, un model cu admirabile conexiuni psiho-sociale, însă nepotrivit dina­micii actuale! Deja finalul de mileniu doi a impus paradigma obligativităţii standardelor industriale, iar începutul de mileniu trei promovează ferm ,,knowlegde capturing” – fie prin norme mondiale (gen SMC-ul din ISO 9001), fie prin reguli interne (corporatiste, de francize etc).

Depinzând de abordarea practicată de întreprindere, informaţiile constituind documentarea acţiunilor de mentenanţă (vedeţi caseta) sunt completate fie de personalul direct implicat (imediat după intervenţie, în timp ce o pregăteşte, sau chiar în timpul acesteia), fie de responsabilul-şef. Şi, pe lângă completarea formularelor de intervenţie (sau a fişelor de lucrări cu terţi, atunci când activitatea de mentenanţă curge printr-un ,,outsourcing’’), se vor documenta (în sensul de a introduce/capta în sistemul de informaţii utile întreprinderii) şi aspecte mai (meta)structurale, precum cele privind:

  • stările/aspectele modernizate ale instalaţiei/echipamentului (atunci când intervenţia aduce facilităţi noi);
  • estimarea costurilor pentru resursele alocate şi respectiv consumate;
  • evaluarea performanţelor intervenţiei;
  • posibilităţile de mărire a eficienţei viitoarelor acţiuni de mentenanţă;
  • revelarea de noi riscuri de defectare (înregistrarea de noi cauze potenţiale);
  • actualizarea bibliotecii de proceduri tehnice şi tehnologice pentru revizii/reparaţii;
  • propuneri tactice ori strategice în implementarea mentenanţei preventive etc.

 

Documentarea activităţilor de mentenanţã:

  • documentarea inspecţiilor/verificărilor (de rutină sau de revizie in­tegrată);
  • documentarea intervenţiilor reactive (depanări/înlocuiri nepre­vă­zute);
  • documentarea intervenţiilor proactive/preventive (înlocuiri plani­ficate).

 

Documentarea componentelor (piese/subsansambluri, agregate):

  • aspecte de exploatare: durate de viaţă, condiţii de lucru, uzură, abateri de la norme;
  • aspecte de mentenanţă: proceduri de depanare, proceduri de înlocuire, algoritmi de punere în funcţiune etc.

 

Documentarea acţiunilor de mentenanţã presupune completarea/culegerea unei game largi de informaţii, de genul:

  • data şi ora apariţiei/semnalării problemei, data şi ora pentru începerea/finalizarea intervenţiei;
  • locaţia: componenta supusă acţiunii se localizează fie prin relaţia cu componentele adiacente din instalaţie (deci printr-o topologie uzinală, locală), fie geospaţial (prin coordonate geografice, dacă facilităţile industriale sunt ceva mai răspândite);
  • consemnarea/identificarea resurselor umane angajate;
  • consemnarea uneltelor/agregatelor necesare/implicate;
  • consemnarea materialelor consumate;
  • identitatea componentelor defecte/uzate, identitatea componentelor înlocuitoare ş.a.m.d.

 

După lecturarea rândurilor de mai sus, deja ne apare limpede recomandarea unei asistenţe informatice/computerizate pentru gestionarea acestor date, fie ea o soluţie software distinctă ori vreun modul într-un sistem ERP (Enterprise Resource Planning – planificarea resurselor întreprinderii) integrat.

Sursă foto: canonbie.com

 

Dotarea

Probabil că ar rezulta un document stufos dacă ne-am propune să realizăm un compendiu cu instrumentarul şi cu mijloacele tehnice implicate în activităţile de mentenanţă, cu diversele criterii de clasificare/grupare (printre care şi cel al dihotomiei proactiv-reactiv) şi cu profilările fireşti pe domenii industriale. Aşa că aici, înspre finalul articolului, vă propun doar o foarte condensată sinteză structurată, de genul:

  • instrumentar imobilizat (din componenţa eventualelor reţele SCADA, ori fiind localizat în/lângă echipament/utilaj/maşină): senzori/traductoare, instrumente de măsură, panouri de control, dispecerate, reţele de telecomunicaţii (voce, date, VPN [Virtual Private Network – reţea privată virtuală]) etc;
  • instrumentar portabil:scule/dispozitive de verificare, aparate de măsură/control mobile, unelte pentru (de)montare; dispozitive/terminale de telecomunicaţii, dispozitive de asistenţă pentru loca­lizare/deplasare; camere video/foto termoimagistice, dispozitive de calcul mobile etc.

 

Acronime din jargonul mentenanţei:

  • CBM– mentenanţă bazată pe urmărirea stărilor (condition-based maintenance)
  • CMMS– sistem informatic de management al mentenanţei (computerized maintenance management system)
  • KIM– managementul cunoştinţelor şi informaţiilor (knowledge and information management)
  • MCD&R – raport şi date de control al mentenanţei (maintenance control data & report)
  • MRO– mentenanţă, reparaţii şi revizii (maintenance, repair and overhaul)
  • MRM– managementul resurselor de mentenanţă (maintenance resource management
  • MTBF– media timpului dintre defecte (mean time between failures)
  • MWO– dispoziţie/ordin de lucru pentru mentenanţă (maintenance work order)
  • RTM– mentenanţă în timp-real (real-time maintenance)

 

Fără de final

Indiferent că privim asupra mentenanţei din perspectiva tehnicilor/tehnologiilor implicate, ori din punctul de vedere al problematicii financiare, ea constituie o poveste semnificativă, asupra căreia nu doar că merită să ne aplecăm, ci căreia suntem nevoiţi să-i plătim tributul, şi asta cât mai eficient.  (Foto deschidere: Sergei Butorin - Shutterstock)


Mircea Băduţ este inginer, consultant CAD/IT



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord