Piaţa e-vehiculelor din Europa ia un uşor avânt

T&T Plus

de Comisia Europeana

Piaţa e-vehiculelor din Europa ia un uşor avânt

Majoritatea mărcilor de maşini oferă modele electrice, preţurile la vehicule au scăzut, dar acest sector încă îşi aşteaptă momentul de reuşită în Europa

O nouă analiză a JRC pe tema dezvoltării vehiculelor electrice (EV) în Europa constată că sectorul s-a dezvoltat semnificativ între 2010 și 2017, deși progresul este încă mic pentru a fi caracterizat drept comercializare pe scară mare

În 2010, vehiculele electrice încă reprezentau o nișă de piață. De atunci, mărcile care oferă modele EV au sporit ca număr, iar consumatorii europeni au acum o gamă largă de selecție pentru modele de evehicule electrice ce acoperă toate tipurile de mașini.

Deși încă mică în comparație cu autoturismele convenționale, cota de piață a e-vehiculelor a crescut constant în Europa, iar unele țări chiar au văzut o creștere impresionantă. În 2017, aproape 300.000 de autoturisme electrice au fost înregistrate în Europa, față de 1400 în 2010. Cele mai mari cifre au fost înregistrate în Norvegia, Germania, Olanda, Franța și Regatul Unit.

Piața e-vehiculelor este împărțită în măsură aproape egală între vehiculele cu baterie și mașinile hibride cu încărcare la priză.

Loc de creştere - în sectorul autobuzelor electrice

Autobuzele electrice reprezintă o alternativă de transport ce nu este agresivă cu mediul înconjurător, în special în orașe. Totuși, sectorul autobuzelor urbane în Europa urmează să treacă printr-o schimbare completă către e-mobilitate.

Un studiu din 2017 al Comisiei Europene estima că fondul global de autobuze electrice ar număra 173 000 de autobuze, 98% din acesta aflându-se în China.

Între 2010 și 2017, cel mai mare număr de autobuze electrice din Europa s-a înregistrat în Regatul Unit (200), Olanda (175), Belgia (140), Germania (90) și Austria (75).

Infrastructura de încărcare, îmbunătăţită în mod inegal în diferite părţi ale Europei

Disponibilitatea și dezvoltarea infrastructurii de încărcare a EV este un alt factor important ce contribuie la dezvoltarea e-mobilității. În termeni generali, infrastructura de încărcare s-a îmbunătățit în Europa.

Mai multe puncte de încărcare sunt acum disponibile și, împreună cu avansul tehnologic, încărcarea a devenit mai rapidă. Totuși, situația este foarte diferită de la un Stat Membru la altul.

Olanda, Germania, Franța și Regatul Unit au cel mai mare număr de puncte de încărcare, variind în jur de 140.000 în Regatul Unit până la aproximativ 325.000 în Olanda.

Toate celelalte țări europene au mai puțin de 5000 de puncte de încărcare.

Bariere în calea absorbţiei de către piaţa pentru marele public

În ciuda numărului în creștere privind penetrarea pe piață, barierele în calea absorbției de către piața pentru marele public a e-vehiculelor pare că încă mai există.

În unele țări, lipsa punctelor de încărcare accesibile publicului e posibil să fi condus, deja, la o încredere mai mică a consumatorilor în fiabilitatea e-vehiculelor. De asemenea, consumatorii tind să fie îngrijorați în privința costului vehiculelor electrice, a problemelor legate de autonomie și de costurile ridicate de mentenanță.

Raportul JRC subliniază că unele bariere ar putea avea legătură cu falsele concepții ale consumatorilor în privința e-vehiculelor. O concepție greșită des întâlnită este aceea că e-vehiculele sunt mai încete sau conferă o experiență automobilistică inferioară celei întâlnite la mașinile tradiționale.

De asemenea, raportul subliniază că odată cu evoluția pieței și a tehnologiei, e-vehiculele devin mai ieftine, au o performanță mai bună și sunt chiar mai rapide decât ne-am fi așteptat.

Recomandări pentru a merge mai departe

Politicile de sprijin rămân importante în a ajuta tranziției către o mobilitate cu emisii reduse, iar încurajările pot juca un rol catalizator în folosirea EV la acest nivel.

Pentru moment, măsurile de sprijin ce stimulează cererea pentru EV nu sunt armonizate în Statele Membre ale UE. Acest lucru a dus la o fragmentare a pieței, atât în termeni ce privesc numărul de EV pe șosele, cât și disponibilitatea infrastructurii de reîncărcare accesibilă publicului.

Raportul JRC recomandă ca măsurile de sprijin să fie armonizate pentru a promova utilizarea e-vehiculelor precum și pentru a dezvolta infrastructurile accesibile de reîncărcare. Măsurile ce sprijină interoperabilitatea și investițiile ghidate de infrastructură sunt de asemenea necesare.

În cele din urmă, politicile ce au în vizor comportamentul consumatorului și care duc la conștientizarea mobilității cu emisii reduse pot juca un rol major în tranziția către o mobilitate cu aproape zero emisii.

Cadru

Una dintre prioritățile cheie ale Uniunii Europene este tranziția către o economie cu carbon scăzut.

Dat fiind că în zilele noastre transportul încă se bazează puternic pe combustibil fosil, una dintre sursele principale de poluare, cu un impact asociat major asupra economiei și mediului, vehiculele cu emisii reduse sau zero pot avea un impact pozitiv asupra eforturilor de decarbonizare ale Europei și, de asemenea, pot îmbunătăți calitatea aerului.

Astfel, în multe țări, politici relevante și scheme de încurajare vin în sprijinul tranziției către electromobilitate.


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.