Politica industrială – instituţiile. Cine va integra o politică industrială pentru România?

T&T Plus

de Adrian Ciocanea

Politica industrială – instituţiile. Cine va integra o politică industrială pentru România?

În Uniunea Europeană se discută, tot mai accentuat, despre aşa numita renaştere industrială pentru o Europă sustenabilă. Motivul este evident: în perioada crizei producţia a scăzut cu mai mult de 10%, pierzându-se peste 3 milioane de locuri de muncă. Ca urmare, statele membre ale UE au fost de acord cu noul obiectiv politic prin care s-a stabilit o ţintă de creştere a nivelului actual al industriei în PIB-ul statelor membre de la 16% la 20% în 2020.

 

La prima vedere România nu are o problemă în a îndeplini acest angajament, deoarece cifrele arată că astăzi în PIB-ul autohton producţia industrială variază între 22% şi 24%. Numai că statele membre nu îşi propun obiectivul 20% fără a spune şi cum. Mai întâi prin creşterea competitivităţii industriale propriu-zise (aici incluzând creşterea alocării bugetare pentru cercetare către un echivalent de 3% din PIB,  2/3 provenind din surse private, sprijin pentru noile tehnologii, adâncirea reformei IT&C, achiziţii publice şi ajutor de stat pentru produse şi firme inovative etc.), apoi prin reducerea costurilor pentru energie, inclusiv prin promo­varea reţelelor inteligente (se doreşte tot mai mult o piaţă unică pentru energie), şi pentru resurse (se vorbeşte deja despre o piaţă internă a resurselor), prin aducerea ,,acasă” a lanţurilor valorice, deci consolidarea bazei industriale a Europei, prin folosirea resurselor bugetare ca un instrument de multiplicare a investiţiilor private, prin standardizarea produselor pentru protejarea împotriva contrafacerilor, prin creşterea sprijinului pentru IMM prin noi instrumente de creditare, capital de risc, dezvoltarea unor pieţe locale de obligaţiuni pentru aceste companii şi, nu în ultimul rând, prin implicarea regiunilor în stabilirea priorităţilor de dezvoltare (mai ales în legătură cu conceptul de specializare inteligentă) etc. 

 

Intenţii europene

Comisia Europeană estimează că, prin introducerea în practică a măsurilor de mai sus, şi nu numai, s-ar crea anual cel puţin 400.000 de locuri de muncă în statele membre. Interesant de remarcat este faptul că se doreşte stabilirea unui grup de lucru permanent pentru politica industrială la nivelul Comisiei Europene (format din reprezentanţii celor mai reprezentative Directorate Generale) care să producă rapoarte discutate în Consiliul Competitivitate (în luna februarie 2014 a avut loc o întâlnire specială a Consiliului de Competitivitate, în care s-au discutat aspecte ale politicii industriale europene).  

 

Cum se reflectă în România

Dacă UE pune atâta accent pe politica industrială şi pe coordonarea ei (evident de către DG pentru Întreprinderi şi Industrie) cine ar trebui, făcând apel măcar la simetria instituţională, să fie, în România, interlocutorul companiilor şi, în acelaşi timp, partenerul Comisiei Europene?

 

La prima vedere Ministerul Economiei (ME). Şi acum să privim în oglindă măsurile pe care le propune Comisia Europeană statelor membre şi să observăm unde ne aflăm în România: inovarea industrială este gestionată în totalitate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, parcurile industriale de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ajutorul de stat de către Ministerul Finanţelor Publice ca şi coordonarea Fondului de garantare pentru IMM, marile proiecte, precum Roşia Montană, sunt promovate de la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, transportatorii naţionali de energie (Transelectrica şi Transgaz) se află în responsabilitatea Secretariatului General al Guvernului,  Primul Ministru a anunţat că se intenţionează ca departamentul de comerţ exterior să treacă la Ministerul de Externe, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) îşi doreşte tutela directă a PM, închiderea şi conservarea minelor a fost solicitată de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice iar recent, miniştrii delegaţi pentru energie şi pentru 1IMM au căpătat autonomie administrativă faţă de ministrul economiei, având propriile departamente separate de cele ale ME.

 

Dacă mai adăugăm faptul că încă de acum Ministerul Economiei şi-a pierdut statutul de Autoritate de Management pentru POS CCE în favoarea recent înfiinţatului Minister al fondurilor europene, tabloul este aproape complet. Aproape, deoarece instituţiile sunt cele care formulează politicile publice.

Deci, dacă trecem de la chestiunile instituţionale la cele de strategie, Ministerul Economiei este gestionarul Strategiei Naţionale de Competitivitate şi Strategiei de Export (elaborate deja) şi, eventual, al Documentului de Politică Industrială – dacă acesta va putea fi definitivat!

 

În loc de concluzii

Ştim cu toţii că fiecare minister îşi formulează propriile politici publice însă enumerarea de mai sus pune, cel puţin, pro­blema corelării documentelor rezultate. Aceasta înseamnă că, dacă acceptăm dezmembrarea funcţiilor ME către alte ministere, atunci acestuia trebuie să îi rămână măcar atributul de minister de sinteză pentru a putea corela politicile. Or, în România singurul minister cu astfel de atribuţie este Ministerul Finanţelor Publice care, în prezent, se manifestă doar ca actor în rolul său de trezorier.

Şi atunci, cine va integra o Politică Industrială pentru România? La această întrebare trebuie să răspundă Guvernul dar şi mediul de afaceri.

Să nu uităm, însă, că în economia românească cca. 80% din capital este străin! Şi, de asemenea, să nu uităm că la o lună de la punerea în dezbatere publică a cerutei Strategii Naţionale de Competitivitate ME a primit doar două comentarii. 

N.R.: Documentul privind Strategia Naţională de Competitivitate poate fi consultat la adresa: http://www.minind.ro/strategie_competitivitate/).

 

Articolul de faţă este primul dintr-o serie de articole în care vom încerca să aducem în faţa cititorilor T&T reperele implementării politicilor industriale în România, în context european. În numerele următoare, temele abordate vor fi: „Politica industrială - competitivitatea”, „Politica industrială - lanţuri valorice” etc.


Adrian Ciocănea este prof. univ, Secretar de Stat în Ministerul Economiei (relevant: Coordonatorul Strategiei de Competitivitate)



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord