Politica industrială (II). Competitivitatea în inovare

T&T Plus

de Adrian Ciocanea

Politica industrială (II). Competitivitatea în inovare

În fiecare an trebuie citite cel puţin trei rapoarte privind competitivitatea: cel elaborat de către Comisia Europeană (CE), cel al World Economic Forum şi cel aparţinând International Institute for Management Development (IMD). Cum competitivitatea nu beneficiază de o definiţie netă precum productivitatea, este clar că nici studiile de mai sus nu pot avea rezultate perfect convergente. Şi aceasta deoarece unii dintre indicatorii analizaţi sunt preluaţi direct din statistici, alţii sunt obţinuţi prin agregarea acestora, iar multe date suplimentare provin din prelucrarea informaţiilor obţinute în urma interviurilor cu cei interesaţi. Însă, oricât de diferită ar fi metodologia, principalele rezultate sunt, în mare măsură, aceleaşi.

După CE, România este fie pe ultimul, fie pe locul 26 (până la aderarea Croaţiei care încă nu a fost analizată) între statele UE; după World Economic Forum, ediţia 2013-2014, ţara noastră ocupă locul 76 din 148 de economii analizate, iar conform IMD se află pe locul 55 din 60 de state selectate. Cum interpretăm aceste date şi, mai ales, ce facem pentru a deveni mai competitivi? Răspunsul trebuie dat pe două voci, care să sune la aceeaşi înălţime, deci la unison: a celor care guvernează şi a celor care investesc.

 

Productivitatea muncii în industria prelucrătoare, inovarea şi eficienţa energetică — cei mai slabi indicatori ai competitivităţii în România

Dacă analizăm, în principal, documentele CE (seria „Industrial performance scoreboard”) vom observa că din cei 10 indicatori aleşi, România stă cel mai rău la productivitatea muncii în industria prelucrătoare, inovare şi eficienţă energetică. Dacă ne uităm mai atent nu este nimic de mirare.

În ceea ce priveşte inovarea, alocările bugetare variază între 0,45 -0,5% echivalent PIB (fără a discuta asupra modului cum au fost agregate cifrele pentru a fi ceva mai ridicate în vederea unei mai bune raportări la nivel european); sursele private contribuie la performanţa României cu cca. 0,15-0,17% PIB – faţă de 2%, respectiv 1%, asumate prin Strategia 2020 a UE.

Comportamentul companiilor faţă de obiectivul inovării este similar, fie că sunt de talie mare sau mică - doar cca. 30% din întreprinderile autohtone au activităţi de inovare, faţă de peste 50% în UE.

Cele de talie mare, mai toate cu capital străin (cca. 72% din cifra de afaceri a întreprinderilor mari şi foarte mari este realizată de filiale ale multinaţionalelor rezidente în România), îşi realizează cercetările în ţările de origine. Aflaţi aici, reprezentanţii lor îşi manifestă nemulţumirea faţă de învăţământul superior cu care, cu excepţii remarcabile, nu colaborează decât, eventual, pentru obiective legate de forţa de muncă. Ce apare interesant este faptul că unele dintre aceste firme (din UE), care activează în România, ar dori ca sumele pentru cercetare disponibile prin programele naţionale să aibă caracter de portabilitate. Mai precis, dacă o astfel de companie va accesa un program naţional pentru cercetare să poată transfera sumele în ţara de origine; desigur în conformitate cu libertatea de circulaţie a cercetării!

Firmele de talie mică, mai toate autohtone şi mereu în căutare de capital vital, nu sunt interesate de inovare decât dacă profiturile sunt rapide şi nu implică costuri de risc; şi din acest motiv colaborarea cu universităţile/institutele de cercetare este, la fel ca mai sus, aproape inexistentă.

În cazul IMM-urilor relaţia lor cu puterea publică este esenţială din motive evidente. La rândul său, puterea publică se încăpăţânează să considere că riscul cercetării poate fi preluat de firme, iar preocuparea funcţionarilor trebuie să se rezume la ordonarea priorităţilor – România ocupă ultima poziţie în Innovation Union Scoreboard 2013 la capitolul „legături şi antreprenoriat”.

Ce este de făcut? Acceptarea ideii că inovarea poate avea eşecuri şi nu puţine, că unele fonduri publice trebuie destinate creşterii pieţii inovării, fără a cere eficienţă înainte de vreme, că programele de cercetare sunt una, iar inovarea industrială este alta, că resursa umană implicată în procesul de inovare trebuie plătită suplimentar (procentul salariaţilor din CDI în populaţia activă în România este de 0,5% faţă de 1,5% în UE), că firmele inovative nu se nasc la fel ca în vechea Europă pe baze economice stabilizate etc.

Pe scurt, este nevoie de schimbarea modului de guvernanţă a sistemului de inovare, descentralizarea procesului către structuri neguvernamentale (cu supraveghere guvernamentală) şi, cel mai important, creşterea cererii de produse rezultate din activitatea de cercetare, adică noi politici publice.

Poate că înfiinţarea unui Institut Naţional de Tehnologie cu o conducere public-privată, care să joace rolul unui fond naţional pentru inovare, ar fi o soluţie, deoarece acum nu ideile lipsesc, ci finanţarea lor. Din acest punct de vedere, fondurile europene nu vor fi prea darnice în perioada următoare 2014-2020 – cca. 100 mil. euro pentru transfer tehnologic, 500 mil. euro pentru cercetare/dezvoltare la nivelul firmelor, 400 mil. euro pentru ITC. Un calcul simplu arată că cca. 1 miliard de euro pentru 7 ani ar reprezenta un surplus de cca. 0,09% PIB anual la bugetul cercetării. Cum un procent de cca. 0,8-0,9% ar reprezenta un minim pentru România pentru această perioadă, să ne aşteptăm la deprecierea calităţii finanţării!

Economia de piaţă din România trece printr-o fază cinică, în care firmele nu sunt dispuse să aibă un comportament proiectiv.

Puterea publică, la rândul său, suferă de o criză ascunsă, de înţelegere a direcţiei în care se deplasează economia europeană şi cea mondială ceea ce nu ajută de loc la compensarea dezechilibrelor. 


Adrian Ciocănea este prof. univ. Politehnica București



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord