Romexpo S.A. Din culisele unui business aflat în plină dezvoltare

T&T Plus

de Romexpo

Romexpo S.A. Din culisele unui business aflat în plină dezvoltare

Acreditat la nivel internaţional de către cele mai importante organizaţii de profil (Asociaţia

Globală a Industriei de Târguri şi Expoziţii – UFI, Alianţa Târgurilor din Europa Centrală – CEFA, Uniunea Internaţională de Raportare Unitară a Indicatorilor Statistici – CENTREX, EURASCO – Asociaţia Organizatorilor de Târguri Agricole din Europa) şi membru fondator al Asociaţiei Organizatorilor de Târguri şi Expoziţii din România – ASOEXPO, ROMEXPO se află în plină ascensiune, găzduind, în primul semestru al anului 2012, un număr record de evenimente.

 

Contrar informaţiilor apărute în presă în ultima perioadă, menite să discrediteze imaginea companiei, ROMEXPO şi-a confirmat, prin activitatea desfăşurată, poziţia de lider în organizarea de târguri şi expoziţii din România. Mai exact, până în luna iunie, în cadrul Centrului Expoziţional au fost organizate nu mai puţin de 14 târguri şi expoziţii de succes care au însumat:

850 de firme, 30 de ţări prezente, peste 100.000 de vizitatori, 88.000 mp suprafaţă de expunere. În acelaşi timp, ROMEXPO a fost gazda a 7 expoziţii de amploare organizate de partenerii săi, evenimente care s-au desfăşurat pe o suprafaţă totală de 79.500 mp şi au beneficiat de peste 60.000 de vizitatori. Anual, programul expoziţional ROMEXPO cuprinde nu mai puţin de 100 de târguri, expoziţii şi saloane comerciale, în marea lor majoritate manifestări specializate, ce reprezintă factori importanţi ai accelerării proceselor complexe de restructurare a economiei naţionale, de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii, de retehnologizare a ramurilor industriale, de sprijinire a informatizării activităţilor economico-sociale etc. De asemenea, ROMEXPO are un rol deosebit pentru imaginea României la nivel internaţional prin organizarea celor mai importante standuri ale ţării noastre, la târgurile externe. Activitatea companiei nu se rezumă însă numai la târguri şi expoziţii, în cadrul centrului fiind organizate numeroase concerte, spectacole şi reprezentaţii precum: Cirque de Soleil, The Mission, Sensation White, Bucharest Wheels Arena, Ost Fest, Rock the City şi peste 20 de congrese, evenimente corporate şi seminarii susţinute de companii de renume ce au optat pentru servicii integrate pentru clienţii şi imaginea lor.

 

În continuare, vă prezentăm declaraţia Doamnei Mariana Suciu, Director General ROMEXPO, în care ne vorbeşte despre compania pe care o reprezintă şi despre tendinţele din industria de profil.

Încep această declaraţie prin a-i asigura pe toţi clienţii şi colaboratorii noştri că ROMEXPO S.A. are o situaţie financiară pozitivă, cu toate datoriile plătite la zi şi disponibilităţi acoperitoare în conturi, şi că activitatea companiei va continua în aceleaşi condiţii optime ca şi până acum.

Creanţa pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă a fost achitată şi a fost răsturnată prezumţia de insolvenţă. Aşa cum se aştepta, Curtea de Apel Bucureşti a dispus în data de 26.06.2012 suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 5972/23.05.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, în dosarul nr. 72381/3/2011, prin care s-a deschis procedura generală de insolvenţă, procedură instituită în mod incorect asupra ROMEXPO S.A.

Acum, în ceea ce priveşte industria de târguri şi expoziţii cred că şi pe plan mondial se resimte un trend descendent.

Diferenţa constă în faptul că, spre deosebire de România, firmele străine aleg să investească mai mult în promovare prin participarea la expoziţii, conştientizând faptul că astfel de manifestări reprezintă o ocazie unică de a-şi prezenta potenţialul, de a stabili noi relaţii sau de a-şi fideliza clienţii tradiţionali, cât şi pentru oportunitatea identificării de proiecte ce vizează investiţiile viitoare. În prima parte a anului 2012, în ţara noastră, în pofida stagnării înregistrate în toate ramurile industriilor, un număr tot mai mare de companii din domeniul tehnic au ales să redirecţioneze bugete de promovare către participarea la târguri şi expoziţii, în detrimentul altor canale de mediatizare, beneficiile în acest caz fiind mult mai uşor de măsurat şi evaluat.

Târgurile specializate au fost dintotdeauna importante pentru dezvoltarea industriilor, pentru că au adus în atenţia specialiştilor cele mai noi tehnologii, echipamente şi utilaje, furnizând totodată informaţii valoroase cu privire la situaţia economică, mediul concurenţial şi tendinţele din domeniu.

În scopul facilitării participării la târg, împreună cu partenerii noştri, şi mă refer aici în special la parteneriatul cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, ne vom reuni eforturile pentru a crea un cadru propice tuturor firmelor interesate.

Astfel, vom menţine un plan tarifar accesibil, ne vom dezvolta portofoliul de servicii şi vom îmbunătăţi campania de promovare, în scopul atragerii unui număr cât mai mare de vizitatori specialişti.

În plus, suntem convinşi că valorile ROMEXPO, care au în centru orientarea către client, flexibilitatea şi diversitatea, ne vor poziţiona şi în acest an drept un partener de încredere atât în rândul firmelor care se află la prima participare, cât şi pentru companiile care aleg să investească an de an în participarea la târgurile ROMEXPO. Vă invităm să participaţi la evenimentele din această toamnă!

Vor fi noutăţi!

Mariana Suciu, Director General ROMEXPO 



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord