ALRO continuă programul de investiţii în produse din aluminiu cu valoare adăugată mare şi foarte mare

Tehnologii

ALRO continuă programul de investiţii în produse din aluminiu cu valoare adăugată mare şi foarte mare

Compania ALRO S.A., unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală, din Europa, după capacitate își continuă programul de investiții în valoare de 61 milioane USD pentru 2018 axat pe extinderea portofoliului de clienți, îmbunătățirea calității produselor laminate la cald și pe reducerea dependenței energetice.

„Continuăm să implementăm strategia noastră complexă de investiții care acoperă trei domenii majore: calitatea produselor și mixul de producție, cu accent pe piețele sofisticate; eficiența operațională și controlul costurilor, precum și creșterea cotei de piață”, a declarat Marian Năstase, Președinte al Consiliului de Administrație ALRO. ,,Rămânem fideli strategiei noastre de a furniza produse cu valoare adăugată mare pentru industrii selecte, cum ar fi industria aerospațială și auto, în care calitatea este un factor-cheie în menținerea unei relații de afaceri pe termen lung. În același timp, investim în reducerea costurilor de producție și, prin urmare, am reușit să ne păstrăm avantajul competitiv pe piețele internaționale, punând în același timp un accent deosebit pe prezentarea gamei noastre de produse clienților actuali și potențiali, pentru a ne crește cota de piață”, a adăugat domnul Năstase.

În segmentul de aluminiu procesat, ALRO modernizează laminorul de table și benzi nr. 2 și mașina de rectificat cilindri, în vederea creșterii producției de laminate plate până la 120.000 de tone pe an până în 2022 (de la 90.000 de tone pe an, la sfârșitul anului 2017) și a ponderii producției de plăci tratate termic, în concordanță cu cererea de pe piață. În același timp, Compania intenționează să implementeze un sistem de control profil pentru produsele laminate la cald, având ca obiectiv principal îmbunătățirea calității acestor produse. În plus, pentru creșterea competitivității, Compania se axează pe optimizarea termenelor de livrare a produselor laminate la cald (livrare corespunzătoare, la timp, fără comenzi restante) și monitorizarea și controlul întregului sistem de planificare a producției într-o manieră centralizată prin implementarea unui sistem de planificare a producției (Planning Tool) pentru Departamentul Aluminiu Procesat.

În ceea ce privește eficiența costurilor, ALRO continuă programul de dezvoltare a Eco-Topitoriei, optimizând și sporind capacitatea de procesare a deșeurilor din aluminiu, de la mărunțire până la topire, pentru a atinge o capacitate de 100.000 de tone pe an, până în 2020 (de la 32.000 de tone pe an, la sfârșitul anului 2017) și pentru creșterea eficienței energetice a proceselor existente. (comunicat de presă)


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord