Extinderea şi modernizarea infrastructurii de cercetare dedicată nanotehnologiilor: sinteza de nanomateriale avansate, caracterizarea şi producerea de nano-dispozitive

Tehnologii

de Universitatea Politehnica Bucuresti

Universitatea Politehnica din Bucureşti prin Centrul pentru Ştiinţa Suprafeţei şi Nanotehnologie (CSSNT), derulează, începând cu data de 11.03.2014, proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de cercetare dedicată nanotehnologiilor: sinteza de nanomateriale avansate, caracterizarea şi producerea de nano-dispozitive (NANODIS)” co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Educatiei Naţionale în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru programul operaţional sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE).

Valoarea totală a proiectului este de 35.561.980,64 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 29.000.000 lei.

Proiectul se implementează în Bucureşti pe o durată de 18 luni.

Obiectivul proiectului NANODIS este modernizarea infrastructurii de cercetare existente, atât prin achiziţionarea de noi instrumente şi echipamente, cât şi prin lucrări de creare a unor noi spaţii de cercetare în CSSNT-UPB, realizându-se astfel consolidarea unei infrastructuri de cercetare unice în România şi asigurându-se astfel creşterea competitivităţii ştiinţifice a CSSNT-UPB atât pe plan naţional dar şi european, în domeniul materialelor nanostructurate pe bază de carbon şi pe bază de metale şi aliaje, cu aplicaţii în domenii industriale de înaltă performanţă. Acest domeniu reprezintă pentru România un potenţial ştiinţific şi industrial strategic pentru perioada 2014 - 2020.

 

Detalii suplimentare puteţi obţine de la:

Prof. Dr. rer. nat. Marius ENACHESCU

Director de proiect

Tel.: +40213107633, Fax: +40214023815, e-mail: marius.enachescu@upb.ro


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord