Ligna 2019, viitorul în prelucrarea lemnului 27-31 mai, Hanovra

Tehnologii

de T&T

Ligna 2019, viitorul în prelucrarea lemnului 27-31 mai, Hanovra

Mai mult de 1500 de expozanți, din peste 50 de țări, vor prezenta viitorul industriei de prelucrare a lemnului, în perioada 27 - 31 mai 2019, la LIGNA Hanovra. Fie că este vorba de digitalizare, automatizare, platforme IoT sau sisteme colaborative, LIGNA este locul unde se prezintă pentru prima dată inovațiile. Pe o suprafață netă de expunere de 130.000 de metri pătrați, vor fi prezentate unelte, mașini și utilaje pentru prelucrarea lemnului.

Trei teme captează atenția la LIGNA 2019: „Integrated Woodworking – Customized Solutions“(soluții customizate pentru prelucrarea lemnului), „Smart Surface Technology“ (tehnologii inteligente de prelucrare a suprafețelor) și „Access to Resources and Technology“ (accesul la resurse și tehnologii) – motto-ul sub care se desfășoară Summit-ul industriei de prelucrare a lemnului.

Pe lângă expoziţia în sine, târgul oferă şi numeroase alte opţiuni suplimentare:

  •  LIGNA.Forum, organizat în premieră - este o platformă cu ajutorul căreia vor fi prezentate temele principale ale târgului LIGNA, precum și temele de interes special ale industriei secundare de prelucrare a lemnului. Printre acestea, informații precum cele din domeniile: ,,Processing of Plastics and Composites”, ,,Smart Surface Technologies” și ,,Integrated Woodworking – Customized Solutions”, precum și prezentări din domeniul cercetării. De asemenea, în cadrul LIGNA.Forum, va avea loc și decernarea renumitului premiu german pentru Construcțiile din lemn.

 

  •  Wood Industry Summit, aflat la a treia ediție - va avea ca tema principală „Access to Resources and Technology“ și va fi o combinație de forum, spațiu de discuții și suprafață expozițională.
  •  Cercetare și Formare profesională - Un format testat și validat, la care participă școlile profesionale, colegiile și universitățile pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate și evoluții în domeniul științei, cercetării și dezvoltării, precum și oportunitățile de educație și formare.
  •  LIGNA.Campus - include prezentări suplimentare ale participanților din cercetare și formare profesională. Aici sunt prezentate proiectele mai multor universități axate pe cercetare.
  •  LIGNA Trainings - premiera de succes a training- urilor LIGNA pentru tâmplari, dulgheri și montatori ce a avut loc la ediția anterioară, va fi continuată și la LIGNA 2019. Sub motto-ul ,,show-make-know", expozanții de la LIGNA oferă din nou cursuri de instruire pentru utilizatorii produselor lor.

"În anul 2019, Ligna, târgul etalon la nivel mondial, va fi din nou scena inovațiilor din industrie, deoarece mulți expozanți își concentrează ciclurile de dezvoltare în vederea prezentării rezultatelor la LIGNA. În acest context, vizitatorii experimentează live dezvoltarea rapidă a producției conectată la rețea și a beneficiilor acesteia. Una dintre cele mai mari provocări este presiunea puternică a individualizării, care înlocuiește din ce în ce mai mult producția de serie și mărfurile produse în serie, dar care necesită, în aceeași măsură, timp scurt de livrare, profitabilitate ridicată și eficiență. Cu soluțiile lor, expozanții LIGNA oferă răspunsuri la aceste provocări, dar și la multe alte aspecte. Vizitatorii sunt așteptați să vină și să compare diversele soluții pe care diferitele companii le oferă în cadrul LIGNA 2019."  Christian PFEIFFER, Global Director LIGNA and Woodworking Events, Deustche Messe AG

Informații suplimentare despre LIGNA puteți afla accesând www.ligna.de sau contactând reprezentantul Deustche Messe în România:

Luminița CONSTANTIN

Sales Partener Deustche Messe în România și Republica Moldova

Email: constantin.luminita@ahkrumaenien.ro


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.