Eveniment EPTDA, desfăşurat la Bucureşti

Transmisii Mecanice

de Georgiana Huiban

Eveniment EPTDA, desfăşurat la Bucureşti

European Power Transmission Distributors Association (EPTDA) este cea mai mare organizaţie europeană din industria PT/MC (power transmission & motion control), creând o platformă valoroasă pentru cele peste 200 de companii membre: atât distribuitori, cât şi producători (SKF, Timken, JTEKT, Renold, Gates, Optibelt, Dexis, Eriks etc).

 

EPTDA, având sediul în Bruxelles, este o asociaţie dezvoltată şi foarte activă, elaborează standarde în industrie, programe educaţionale, facilitează posibilităţile de cooperare dintre producători şi distribuitori, realizează rapoarte de piaţă, monitorizează legislaţia şi multe altele (www.eptda.org). Cel mai important şi apreciat aspect al acestei asociaţii este legat de oportunităţile de partene­riat pe care le creează între producători şi distribuitori. Reprezentanţii companiilor membre sunt oamenii de decizie (CEO, Sales Manager), iar programele şi evenimentele EPTDA facilitează foarte multe contracte încheiate. De exemplu, în cadrul Convenţiei Anuale (www.eptdaconvention.org), care are peste 300 de participanţi, o zi este dedicată pentru întâlniri B2B programate în avans.

Deşi „europeană”, EPTDA este foarte slab reprezentată în Centrul şi Estul Europei. Bineînţeles că prima mea întrebare a fost „de ce ?”, iar răspunsul domnului Hans Hanegreefs, EPTDA Executive Vice President, a fost că această piaţă e încă necunoscută pentru el şi pentru mulţi dintre membrii EPTDA. Şocant, căci e o piaţă atractivă, în creştere, care şi-a deschis porţile către Vest de peste 20 de ani – şi totuşi  nu este destul de vizibilă. Aşa au început eforturile mele de a arăta că avem o industrie cu tradiţie şi că merităm atenţie şi interes.

 

Am creat o listă de contacte pentru Centrul şi Estul Europei (în principiu distribuitori autorizaţi ai membrilor EPTDA) şi am creat primul eveniment destinat companiilor din România şi Bulgaria, cu tema ,,Viitorul industriei PT/MC”, la care am invitat 60 de companii. Am obţinut aprobarea şi am câştigat chiar entuziasmul domnului Hanegreefs, însă nu am avut parte de acelaşi entuziasm din partea companiilor pe care le-am abordat. După 3 serii de e-mail-uri şi telefoane şi o invitaţie prin poştă, am obţinut 10 răspunsuri, care s-au materializat în 4 companii care au fost reprezentate la eveniment (RULEXIM, Vitess Industrial, Euro007, UBEX Bulgaria).

Evenimentul a fost organizat la hotelul Hilton din Bucureşti (Hilton este membru asociat EPTDA şi ne este alături în evenimentele organizate de noi). Din partea EPTDA, in afară de autoarea articolului, au mai fost prezenţi: domnul Hans Hanegreefs, soţia sa, Renu Snehi şi domnul Călin Chichisan (Exsteel Engineering, singurul membru EPTDA din România). Totul a început cu o cină foarte reuşită, continuată de sesiunea propriu-zisă de sâmbătă dimineaţă. Am prezentat EPTDA-ul, am vorbit despre trendurile industriei, am comentat diferenţele care există între structura reţelei de distribuţie din România faţă de cea din Vest, iar domnul Chichisan a vorbit despre experienţa sa ca membru EPTDA. Astfel am reuşit să întocmesc un raport despre România pentru a-l împărtăşi cu membrii EPTDA şi am stârnit interesul câtorva companii (chiar şi dintre cele care nu au putut participa) pentru a face parte din organizaţie.

Deşi a fost un eveniment reuşit, nu pot să nu mă întreb ce puteam să fac mai mult pentru a creşte rata de participare -  în  „roadshow-urile” pe care le-am avut recent în Polonia şi în UK, rata de participare a fost 80% din firmele contactate, acum la evenimentul organizat în România, aceasta fiind 8%.

Aş putea să sugerez multe cauze: obişnuinţa de a simţi că nimic nu e pe gratis (încât invitaţia la un astfel de eveniment sigur ar implica un cost ascuns), neştiinţa (asociată cu lipsa de curiozitate), lipsa de timp, de interes. Sigur, sunt convinsă că în cele mai multe cazuri, invitaţia nu a ajuns în mâinile cui trebuia (adresa de email şi telefonul de pe website-ul companiei nu sunt cea mai bună cale de a contacta persoana de decizie). Aş putea continua găsind motive, însă concluzia este că nu era nimic altceva decât o ocazie de a afla ceva nou, de a cunoaşte oameni, de a explora o oportunitate. Şi participanţii nu au fost deloc dezamăgiţi.

Poate a fost un eveniment prea ambiţios, însă cu siguranţă am avut ce învăţa din el. Următoarele iniţiative vor fi organizate în cadrul târgurilor internaţionale din această regiune (TIB-ul în Bucureşti, MSV în Brno, Tech Industry în Riga etc.), unde vom fi prezenţi cu un stand EPTDA şi vom încerca să cunoaştem şi să vorbim cu cât mai mulţi participanţi.Vă aşteptăm!

 

Despre EPTDA

  • Fondată în 1998, European Power Transmission Distributors Association (EPTDA) este cea mai mare organizaţie pan-europeană a distribuitorilor, produ­cătorilor şi asociaţiilor de transmisii de putere şi produse de control al mişcării.
  • Reprezintă peste 200 de companii din industrie din 30 de ţări, în principal din Europa, America de Nord şi, în creştere, din Orientul Mijlociu şi Africa.
  • Membrii EPTDA, producători şi distribuitori, reprezintă la nivel global o cifră de vânzări a produselor PT/MC de aproximativ 25 de miliarde de euro.
  • Companiile membre au aproape 245000 de angajaţi în întreaga lume: Europa, America de Nord, Africa, Asia, Orientul Mijlociu.
  • Membrii EPTDA reprezintă 15 categorii mari de produse, precum: rulmenţi, curele, lanţuri, motoare etc.
  • EPTDA este platforma unde se întâlnesc peste 350 de decidenţi din top management, fiind de asemenea, un punct central pentru schimbul de informaţii.
  • EPTDA are 205 membri: 105 distribuitori; 82 producători; 18 asociaţii. www.eptda.org

 


Georgiana Huiban este reprezentant  în România a European Power Transmission Distributors Association (EPTDA)



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord