Ghidajele liniare NSK, ideale pentru utilaje de tip ,,pick and place’’

Transmisii Mecanice

de NSK

Ghidajele liniare NSK, ideale pentru utilaje de tip ,,pick and place’’

Confruntându-se cu defectarea repetată a ghidajelor sale liniare, un producător consacrat și reputat de utilaje ,,pick and place’’ cu tehnologie de montare la suprafață (SMT) a apelat la NSK pentru a găsi soluția. După identificarea sursei problemei, NSK a decis să recomande seria sa de ghidaje liniare NH. Până în prezent, mai multe mii de astfel de unități au fost livrate clientului și nu au fost raportate defectări premature.

Unitățile ,,pick and place’’ utilizate în utilaje de asamblare SMT trebuie să reziste la solicitări mecanice ridicate. Un utilaj tipic utilizat în sectorul electronic poate poziționa componente pe plăci de circuite imprimate la viteze de peste 50.000 de componente pe oră, cu înaltă precizie. În plus, aceste utilaje pot procesa componente de la 200 de alimentatoare (role de piese electronice) simultan.

  • Un utilaj de poziționare SMT tipic din industria electronica poate poziționa peste 50.000 de componente pe ora pe placi de circuite imprimate, cu înalta precizie. Din acest motiv, unitațile ,,pick and place’’ sunt supuse unor solicitari foarte ridicate.
  • (Fotografie: iStock.com/thiel_andrzej)

Cu atât de multe componente electronice poziționate atât de rapid, uneori este inevitabil să nu apară probleme. Așa s-a întâmplat cu sistemul ,,pick and place’’ de la o serie nouă de utilaje de asamblare SMT dezvoltată de un producător OEM european. Producătorul a constatat că durata de viață a ghidajelor sale liniare originale este foarte scurtă, iar înlocuirea acestora cu altele de la un al doilea producător nu a dus la îmbunătățiri. În plus, niciunul dintre furnizori nu a reușit să identifice cauza defectărilor sau să ofere o soluție.

În urma acestor eșecuri, producătorul OEM a contactat NSK, care a delegat o echipă de experți să analizeze componentele defectate. Concluzia, la care s-a ajuns pornind de la deteriorarea prezentăpe componente, a indicat faptul că sarcina de moment (înclinare) este prea ridicată. Cauza a fost atribuită erorilor de aliniere necorespunzătoare din sistemul ,,pick and place’’.

În consecință, NSK a recomandat utilizarea seriei sale de ghidaje liniare NH, care este proiectată special pentru aplicații de mare viteză și dispune, totodată, de capacități de auto-aliniere. S-a trecut, de asemenea, la utilizarea unui lubrifiant special, cu proprietăți de lubrifiere mai bune față de lubrifiantul standard din aplicații care au curse scurte și sarcini de șoc.

  • Ghidajele liniare din seria NH de la NSK și-au dovedit fiabilitatea în aceasta aplicație

Proiectul a fost o reușită deplină. După punerea în funcțiune a ghidajelor de tip NAH20ANZ de la NSK, producătorul OEM nu s-a mai confruntat cu defectări. În plus, după mai multe mii de dispositive instalate, s-a constatat că ghidajele liniare NH au o durată de viață îndelungată.


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord