Performanţe crescute, cu tehnologia inovativă THOMSON Glide Screw™

Transmisii Mecanice

de T&T

Performanţe crescute, cu tehnologia inovativă THOMSON Glide Screw™
Thomson lansează Glide Screw™, o nouă soluţie mecanică de deplasare liniară, care combină ghidajele liniare de rostogolire şi componentele şurubului conducător într-un set compact pentru a deplasa cu viteză instalaţia, pentru a reduce complexitatea acesteia şi pentru a îmbunătăţi durata de funcţionare a echipamentului.
Conceptul cu şurub conducător şi ghidaje liniare de rostogolire integrate şi prereglate ale Glide Screw acţionează lin şi fără zgomot un efort de tip moment de răsturnare sau o sarcină excentrică, fără a avea nevoie de un suport suplimentar. Soluţia constructivă simplificată a Glide Screw măreşte viteza instalaţiei şi simplifică lista de componente, în timp ce un bloc de ungere integrat elimină, teoretic, necesitatea întreţinerii.
„Obiectivul fiecărui inginer este de a elimina componente, de a simplifica instalaţia şi de a reduce la minimum cerinţele privind întreţinerea, cu scopul final de a realiza o maşină cu performanţe superioare, având avantaje competitive deosebite,” afirmă Ben Gambrel, Director de Marketing, Linear Components Group. „ Prin combinarea celor mai performante caracteristici ale tehnologiilor cu ghidaje liniare de rostogolire şi ale şurubului conducător în produsul Glide Screw, noi am creat o categorie tehnologică complet nouă, care ajută proiectanţii din industria constructoare de maşini să realizeze exact aceste ţinte.”
Deoarece Glide Screw are atât rolul unui sistem de acţionare, cât şi cel al unuia de ghidare, aceste caracteristici sunt perfect conjugate şi acest lucru nu poate fi neglijat. Conceptul special al Glide Screw îi permite să acţioneze sarcini axiale, radiale şi momente de răsturnare fără necesitatea vreunei ghidări suplimentare. Rezultatul este un concept eficient, care economiseşte spaţiu şi care poate fi rapid şi uşor de instalat, cu necesităţi de întreţinere semnificativ reduse în comparaţie cu soluţiile tradiţionale.
Soluţia constructivă şi caracteristicile funcţionale ale Glide Screw, combinate cu un lagăr robust din material plastic şi cu o construcţie din oţel inoxidabil îl fac deosebit de potrivit pentru utilizarea la pompe pentru fluide, pentru imprimarea 3D şi gravare, automatizare în laborarator şi activităţi de diagnoză, realizarea de imagini ale corpului uman, în aplicaţii de tip pick-and-place (în procese automatizate/robotizate) şi multe altele în care se cere o mişcare liniară lină şi sigură. Sunt disponibile configuraţii care asigură funcţionarea de durată şi sigură până la temperaturi de 175°C, funcţionarea în camere curate până la clasa 1000 şi în cazul unor condiţii deosebit de restrictive pentru echipamente de procesare a alimentelor şi de ambalare. http://news.thomasnet.com


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord