SKF urmează să construiască un centru de testare în Germania

Transmisii Mecanice

de T&T

SKF urmează să construiască un centru de testare în Germania

SKF investeşte în construcţia unui centru de testare a rulmenţilor de mari dimensiuni (LSB) în Schweinfurt, Germania. Investiţia, care totalizează 360 de milioane SEK, este susţinută de Guvernul Germaniei şi Statul Bavaria, care contribuie cu 28 de milioane SEK la finanţare.

Centrul de testare va avea două instalaţii de testare LSB: una pentru testarea rulmenţilor folosiţi în arborii principali din turbinele eoliene şi una pentru aplicaţiile dintr-o gamă mai largă de indus­trii, inclusiv maritimă, minieră, a construcţiilor şi cea metalurgică. Prima va putea testa rulmenţi cu un diametru al inelului exterior de până la şase metri, cu momente de curbare extremă şi condiţii de sarcini dinamice.

Instalaţia de testare a rulmenţilor dedicată segmentului energiei eoliene va fi prima din lume capabilă să testeze rulmenţi cu un singur rotor, precum şi montările rulmenţilor pentru axul principal în condiţii de aplicare reale. Folosind componentele originale ale clienţilor, inginerii vor putea să adapteze mai bine rulmenţii SKF la nevoile exacte ale clienţilor.

A doua instalaţie de testare oferă capacităţi unice de îmbunătăţire a instrumentelor de simulare care susţin dezvoltarea rulmenţilor de dimensiuni mari şi soluţiile de adaptare pentru o gamă de industrii.

Bernd Stephan, Vicepreşedinte Senior, Dezvoltarea Tehnologiei Grupului, a declarat: „Această investiţie reconsolidează focalizarea noastră pe generarea de valoare pentru clienţi prin soluţii de aplicaţii specifice care îmbunătăţesc performanţa şi eficienţa rulmenţilor. Suntem foarte mulţumiţi şi recunoscători pentru susţinerea oferită de către Guvernele Germaniei şi Bavariei în acest proiect. Această unitate nouă va scurta în mod semnificativ durata de timp necesară procesului de testare, reducând consumul de energie şi emisiile de CO2 asociate. De asemenea, reciclarea căldurii rezi­duale de la ambele instalaţii de testare va contribui la scăderea consumului de energie.”

Construcţia centrului de testare a rulmenţilor va începe în vara anului 2015 şi este estimată să se fina­lizeze în prima jumătate a anului 2017. (comunicat de presă)



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord