Perspectiva valorificării resurselor de hidrocarburi în România. Provocări și oportunități in segmentul offshore

Web Exclusive

de Alexandru Patruti

Perspectiva valorificării resurselor de hidrocarburi în România. Provocări și oportunități in segmentul offshore

In cadrul programului Platforma comuna de colaborare intre CNR-CME și ONG-urile membre CNR-CME, joi 22 septembrie 2016, CNR-CME cu sprijinul OMV Petrom au organizat conferința cu tema: perspectiva valorificării resurselor de hidrocarburi în România, provocări și oportunități în segmentul offshore.

Evenimentul s-a desfășurat la sediul Petrom City intre orele 10:00 -14:00 și au participat reprezentanți ai autorităților, ai companiilor din domeniul țiței-gaze și ai asociațiilor profesionale din domeniu.

În deschiderea lucrărilor conferinței, domnul deputat Iulian Iancu, președintele CNR-CME a prezentat problemele cu care se confruntă industria mondială a petrolului in contextul menținerii  pe termen mediu a prețului scăzut al petrolului și a subliniat importanța deosebită pe care o are continuarea lucrarilor de dezvoltare – exploatare a zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră pentru economia României.

In continuare, domnul Mihai Spătaru, consilier superior in cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale a prezentat cadrul legislativ în domeniul petrolier din România și activităţi de explorare în Platoul Continental Românesc al Mării Negre. Concluzia prezentării a fost că legislaţia petrolieră din România este aliniată la cadrul legal European și s-a dovedit a fi un cadru legal viabil care a condus încheierea acordurilor de concesiune și la dezvoltarea explorării și exploatării zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră.

Cercetarea petrolieră din platoul continental românesc al Mării Negre a debutat în anul 1969 când prima achiziţie seismică (2D) a permis identificarea a 12 structuri geologice favorabile acumulărilor de hidrocarburi, iar in 1987 a început activitatea de exploatare offshore la nivelul zăcământului Albian Lebăda Est.

In prezent, se elaborează studiile de fezabilitate pentru trei structuri din perimetrele Midia și Pelican în vederea confirmării resurselor geologice şi rezervelor pentru trecerea la faza de exploatare și se află într-un stadiu avansat de proiectare conducta de transport a gazelor din zăcămintele Ana şi Doina situate în perimetrul Midia estimându-se prima producţie de gaz în trimestrul I 2018. De asemenea, pentru perimetrul de apă adâncă Neptun seanalizează informatiile geologice colectate în campania de foraj şi în 2018 este aşteptată decizia privind declararea unei eventuale descoperiri comerciale şi trecerea la etapa de dezvoltare–exploatare.

Domnul Dan Constantinescu, director operațiuni pentru zona de producție X-Petromar a prezentat un istoric al  operațiunile petroliere desfașurate de OMV Petrom în Marea Neagra în cei 40 de ani de activitate (în 1976 aînceput forajul  primei sonde offshore,  sonda 1 Ovidiu, săpată la o adâncime finală de 5006m) precum și riscurile specifice operațiunilor petroliere offshore și masurile luate de companie pentru reducerea acestora (inclusiv riscurile și măsurile de reducere pentru transporturile aerian și maritime asociate operațiunilor petroliere offshore).

In alocuțiunea sa, intitulată„Oportunități și provocări pentru proiectele offshore din sectorul românesc al Marii Negre”, domnul John L. Knapp, președintele Asociației Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră a prezentat provocarile cu care se confruntă membrii asociației in desfășurarea operațiunilor petroliere din Marea Neagra subliniind riscurile și costurile mari ale operațiunilor, respectarea cerințelor de securitate in munca și mediu și asigurarea unei dezvoltări sustenabile.

De asemenea, a subliniat importanța deosebită pe care o au pentru investitori stabilitatea acordurilor petroliere, clarificarea cadrului legislativ și reducerea birocrației. In ceea ce priveste cadrul legislativ, Dl Knapp a precizat ca exista o serie de elemente ce nu au fost anticipate la elaborarea legii cadru – Legea Petrolului, astfel ca aceasta ar trebui modernizata pentru a raspunde provocarilor din piata cu care se confrunta astazi companiile petroliere.

Reprezentantul SNTGN TRANSGAZ,  dl.Ciprian Octavian ALICDirector Departament Accesare Fonduri Europene şi Relaţii Internaţionale a prezentat stadiul proiectelor de interconectare a sistemului național de transport cu sistemele de transport gaze din țările vecine.

Principalul proiect este reprezentat decoridorul de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA) ce va crea capacitatea adecvată între interconectările RO-BG și RO-HU. Au demarat lucrările la faza I a proiectuluice totalizează 448 km de conducte și trei stații de comprimare cu o valoare estimată de 478,6 mil. €, din care 179,3 mil. €,finanțare nerambursabilă aprobată de Comisia Europeană. Proiectul BRUA va continua cu FazaII ce va consta în amplificarea capacității de transport din România spre Ungaria până la 4,4 mld m3/an și conducta Marea Neagră – Podișorce ișipropune să creeze o legătură între țărmul Mării Negre și NT Podișor pentru a transporta gazul dinexploatărileoff-shore din Marea Neagra.

Sunt in analiză alte două proiecte, primul intitulat “Dezvoltări în sistemul de transport în vederea creșterii volumului livrărilor de gaze naturale înspre nordul României și Republica Moldova”care vizeaza asigurarea curgerii bidirecţionale a gazelorîntre România și Republica Moldova și asigurarea parametrilor tehnologici solicitați de Republica Moldova (1,5 mld. m3/an),iar al doilea proiect, intitulat “Dezvoltări necesare în vederea asigurării curgerii bidirecţionale între România și Ucraina” vizează modernizarea și amplificarea celor două stații noi de comprimare, modernizarea unei stații de măsurare și reabilitarea a 77,5 km de conducte.

Domnul Eugen Sorescu, seful departamentului Contracte de explorare si analiza riscurilor din cadrul Romgaz S.A. a prezentat un posibil model de dezvoltare a zăcămintelor de gaze din Marea Neagră pornind de la caracteristicile sistemului petrolier de vârstă ponțiană, particularitățile amplasamentului sondelor și diversele  opțiuni tehnologice pentru dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de gaze din Marea Neagră. A fost subliniat faptul că, în luarea deciziei de trecere la fazele de dezvoltare și exploatare, pe lângă provocările și riscurile geologice și tehnologice, un rol deosbit de important il au riscurile asociate volatilității pieței și a termenilor contractuali, managementului proiectului fiscalității și prevederilor legislative.

In prezentarea “Importanța resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră, în noul context geostrategic generat de    crizele din  Crimeea și Turcia”, domnul prof.univ.dr.ing. Marian RIZEA a prezentat care ar trebui să fie, in opinia domniei sale,  principalele obiective ale Strategiei Energetice a României menționând printre altele finalizarea coridorului vertical România-Bulgaria-Grecia, finalizarea proiectului de interconectare cu Republica Moldova sau modernizarea și sporirea capacităților de stocare a gazelor naturale de către ROMGAZ.

La finalul prezentărilor, domnul Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române, a adus in discuție importanța pe care o are invătământul superior  in formarea specialiștilor și problemele cu care se confruntă in prezent universitățile și facultățile cu profil geologic, petrolier și minier din România.


Dr. ing. Alexandru Pătruți, consilier științific CNR-CME



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord