Preview CeBIT 2017

Web Exclusive

de Onut Iliescu

Preview CeBIT 2017

Volkswagen, Deutsche Bahn, Tesla, IBM, HP, Huawei, ZTE, Epson, Konica Minolta, Salesforce, senseBox, Acronis sau SemVox. Vă întrebați ce legătură au aceste companii între ele? CeBIT le aduce împreună la ediția din acest an, reunite prin conceptul „d!conomy – no limits”,ce are digitalizarea afacerilor în obiectiv. Aşadar la Hanovra, între 20 și 24 martie,vom vedea şi „pe faţă”, cum aceste companii sunt unite la nivel global „pe ascuns” în aceeași tabără a celor ce urmăresc să dezvolte „disruptive digital technologies”,cale pe care au apucat strategic, înaintea altora.

În timp ce ne bem liniștiți cafeaua, ne plimbăm cățelul sau ne facem cumpărăturile după „metoda veche”, aceste obiceiuri ne sunt chiar acum rescrise și reinventate în alte părți ale globului de companii mai mari sau mai mici, de hipsteri inventatori/antreprenori pe care încă nu îi cunoaştem și care nici ei nu ne cunosc pe noi în mod direct,chiar dacă ne vor schimba radical viețile. Cu toate acestea, știu câte ceva despre noi (şi vor şti din ce în ce mai multe) prin captarea şi analizarea datelor obţinute online despre noi sau despre „triburile” din care facem parte (funcție de preferințele muzicale, gastronomice sau hobby-uri). Online se pot colecta o mulțime de date prețioase ce, asamblate dibaci şi … automat, pot oferi informaţii despre lucruri pe care măcar noi nici nu le conștientizăm, cum ar fi - ce tip de mașină (fără șofer, bineînțeles) ni s-ar potrivi cel mai bine.

Dacă ne întrebăm cine va face această treabă migăloasă și complicată, cine are timp pentru asta, nu vă faceţi probleme pentru acei angajați, vor fi roboți, ce vor fi, artificial, suficient de inteligenți să facă treaba asta și în același timp să nu se plângă de monotonieori spondiloză cervicală. Vă sfătuiesc să nu vă lăsați surprinși și să începeți să vă documentați cum se schimbă lumea în care trăiți, pentru a putea rămâne pe creasta valului, profesional și personal. Din punct de vedere al afacerilor, sfatul specialiștilor este să stăm cu un ochi pe relația cu clienții și cu celălalt pe schimbarea modelului de business prin digitalizarea afacerii. Adoptarea noilor tehnologii este imperativă şi ea se întâmplă deja în mod accelerat în alte părţi ale lumii. La CeBIT 2017 vom putea vedea acest lucru pe viu.

Chiar dacă știu că uneori ne considerăm din start în urma altora, pare că de această dată, la acest start,problema se pune puțin diferit. Lucrul bun este că mulți sunt acum la început de drum, fiind un moment de restart la nivel global. Se pare că cine îşi foloseşte acum tinerii mai bine, este mai creativ, mai liber sau mai ajutat (de guvern, investitori sau rețele) să genereze şi să dezvolte idei noi, care pot deveni următorul unicorn – google, facebook, tesla etc., va putea profita de momentul de schimbare de joc în economia mondială, iar cu cât va trata problema mai serios, cu atât mai importante îi vor fi avantajele.

CeBIT este o placă turnantă pentru o nouă eră - a înlocuirii omului în economia mondială(!?). Pentru a ne convinge dacă este sau nu așa, la conferinţele de la CeBIT din acest an îi putem urmări, printre alţii, pe Michal Kosinski, profesor asistent în comportament organizațional la Graduate School of Business, Universitatea Stanford, Edward Snowden și Ray Kurzweil, Director of Engineering la Google.

Japonia, în calitatea sa de ţară parteneră, prin cele 118 companii participante, va ajuta ca evenimentul să fie sincronizat şi cu inovaţia de pe continentul asiatic, iar platforma Scale11 va fi locul în care antreprenorii îşi vor prezenta publicului internațional startup-urile pionier în explorarea unor idei de afaceriale erei digitale.ARIES va coordona o participare românească la această ediție a CeBIT,ce va completa o prezenţă pe care ne-o dorim cât mai numeroasă şi activă din partea firmelor românești. (mai multe detalii pe www.cebit.com)

CeBIT 2017 îşi propune să fie platforma ce, la acest început de eră, va ajuta digitalizarea să se răspândească mai rapid în economia mondială. Bine ar fi să ne facem timp să fim acolo, să ne putem inspira şi să preluăm şi noi ştafeta de la pionieri.

(Pentru bilete gratuite, accesati link-ul:  http://bit.ly/2jazd5g)

 



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord